Duelul dintre România și Norvegia nu se va mai disputa, iar nordicii ratează și partida cu Austria, după ce jucătorii n-au putut să plece din țară. În aceste condiții, echipa lui Mirel Rădoi se pregătește de partida cu Irlanda de Nord, ultima din Liga Națiunilor.
UEFA a anunțat că meciul este amânat, după ce norvegienii nu au făcut deplasarea la București, din cauza unui caz de coronavirus din cadrul lotului. Autoritățile sanitare au blocat delegația la Oslo și meciul de pe Arena Națională nu se va mai disputa, iar România va câștiga la „masa verde”, cel mai probabil.
Echipa națională a Norvegiei a fost lovită de COVID-19 înaintea meciului cu România, iar oaspeții aveau disponibili doar 18 jucători disponibili și un portar.
Bent Hoie, ministrul Sănătății din Norvegia, a anunțat că o deplasare către România ar fi fost ilegală, ca urmare a normelor implementate în țara nordică în contextul pandemiei de COVID-19. UEFA a anunțat azi că meciul este anulat, iar tricolorii pot spera acum să câștige grupa din Liga Națiunilor.
Conform Federației Române de Fotbal, UEFA a informat că “în urma cazului pozitiv înregistrat în lotul Norvegiei și după întâlnirea din această seară cu autoritățile guvernamentale, Federația din Norvegia nu va călători în România pentru a disputa partida din Liga Națiunilor programată mâine. Astfel, partida România-Norvegia nu se va mai disputa”.
Consecințele anulării partidei rămân a fi stabilite de Comisia de Disciplină UEFA, scrie site-ul FRF.
„Un lucru este clar, oamenii care au intrat în contact cu o persoană bolnavă de COVID-19 trebuie să stea în izolare 10 zile. Sper ca cei din fotbal să înțeleagă că, dacă ei nu respectă aceste norme, încrederea populației în aceste norme o să scadă. Nu ar fi corect ca echipa națională să facă această deplasare”, a declarat Bent Hoie, ministrul sănătății din Norvegia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER