1 Pițurcă, prea defensiv
Cele mai puține șuturi pe poartă la Euro. Speriați de „monștrii” din „Grupa morții”, tricolorii au adoptat o strategie ultraprudentă, care a transformat România în cea mai defensivă echipă de la Euro. În trei meciuri am șutat doar de șapte ori la poartă, reușind chiar „performanța” de a nu avea niciun șut pe cadrul porții în primul joc, cel cu Franța. România se află pe ultimul loc într-un astfel de clasament, dominat de Portugalia (24 de șuturi pe poartă) și Olanda (23).
2 Valoarea scăzută a lotului
Din cei 23 de jucători din lot, numai 9 evoluează la formații din Occident. Spre comparație, la precedentele turnee finale, lotul României era format cu preponderență din fotbaliști care evoluau la echipe din Vest. Mai mult, din acești nouă, doar Chivu joacă la o formație de top, Inter, în rest fiind echipe din a doua linie valorică, precum Fiorentina, Lazio sau Stuttgart, sau din linia a treia, ca Getafe, Auxerre sau Siena. Lui Pițurcă nu i se pot reproșa prea multe erori de selecție, poate doar neconvocarea lui Bratu sau Dănciulescu, în condițiile în care atacanții care au jucat la Euro nu au dat randamentul scontat. Aria de selecție a lui Piți este însă mai restrânsă decât a foștilor selecționeri.
3 Lipsa de experiență
Doar cinci fotbaliști din lotul lui Pițurcă mai fuseseră la vreun turneu final, Chivu, Mutu, Contra, Florentin Petre și Lobonț, toți în 2000. Dintre ei însă, doar primul fusese titular în toate meciurile, ceilalți întrând sporadic sau chiar deloc, cazul lui Lobonț. Lipsa de experiență la acest nivel s-a văzut cel mai bine la meciul de debut, cu Franța, când tricolorii au intrat extrem de timorați pe teren.
4 Oboseala
Trei meciuri în opt zile, cu campioana și vicecampioana mondială și cu una dintre favoritele acestui European. Pițurcă a făcut patru modificări pentru ultimul meci și probabil că ar fi vrut să facă mai multe, dar variantele de pe bancă nu l-au ajutat. Surse din anturajul tricolorilor spun că jucătorii acuzau acut oboseala după primele două meciuri, Mutu și ceilalți jucători importanți plângându-se că abia stau în picioare. Iar în repriza secundă cu Olanda s-a văzut clar acest lucru. Formată din jucători care evoluaseră mai puțin până atunci, naționala lui Van Basten zburda pe teren, în timp ce ai noștri abia mai puteau alerga.
" Mai bine de jumătate dintre noi eram galbeni la față pe culoarul de la vestiare. În afară de Mutu, Chivu, Contra, Lobonț și Tamaș, toți eram palizi ".- un fotbalist al naționalei
" S-a văzut că nu putem rezista în acest ritm, cu jocuri din trei în trei zile. Spre finalul meciului cu Olanda am fi vrut să atacăm, dar ne-am dat seama că nu putem, că nu ne mai țin picioarele "- Adrian Mutu, atacant România
" Am încercat să jucăm ceea ce știm, adică să ne apărăm și să ieșim pe contraatac, dar nu ne-a mai mers "- Cristi Chivu, căpitan România
" S-a dovedit că nu suntem decât niște furnicuțe, niște muncitori care îi dăm mereu mingea lui Adi în față să ne scoată ".-Cristi Chivu, căpitan România
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER