România, pedepsită de UEFA! Meciul cu Lituania, din Liga Națiunilor, se va juca fără spectatori

Naționala României va juca meciul contra Lituaniei (17 noiembrie, la Ploiești), din Liga Națiunilor, fără spectatori. Totul după ce la partida România – Serbia, ultrașii români au aprins torțe și, la final, au pătruns pe teren. Anunuțul a fost făcut de către Federația Română de Fotbal, prin intermediul unui comunicat oficial.

În plus, FRF a fost amendată cu 73.000 de euro. „Federația Română de Fotbal a fost informată joi, 25 octombrie 2018, cu privire la decizia luată de Comisia de Disciplină a UEFA în urma raportului întocmit la partida România – Serbia, din Liga Națiunilor, din 14 octombrie, de pe Arena Națională.

Astfel, FRF a fost sancționată cu plata a 73.000 de euro pentru scandările rasiste ale suporterilor, folosirea de materiale pirotehnice și pătrunderea spectatorilor pe gazon. În plus, următorul joc de pe teren propriu din Liga Națiunilor, România – Lituania, din 17 noiembrie, de la Ploiești, programat pe stadionul „Ilie Oană”, se va disputa cu porțile închise.

FRF va solicita motivarea deciziei UEFA, urmând să analizeze oportunitatea formulării unui recurs”, se arată în comunicatul FRF.

România a mai evoluat fără spectatori în grupa de Liga Națiunilor în duelul cu Muntenegru de la Ploiești, ca urmare a unei sancțiuni primite în preliminariile EURO 2016.

Publicat: 25 10. 2018, 20:06
Actualizat: 26 10. 2018, 10:27