Federația Română de Fotbal a confrimat azi programarea unui amical cu fosta campioană mondială și campioana europeană en-titre, Spania. Partida va avea loc pe 27 martie 2016, în România. Cel mai probabil, partida va avea loc la București, pe Arena Națională, dar în calcul sunt luate și stadionul Ilie Oană din Ploiești și Cluj Arena din Cluj Napoca.
Siteul www.stiridesport.ro scrie în această seară că FRF ar putea „să se revanșeze după promisiunile ratate din trecut” și publică declarația directorului Cluj Arena, Radu Rațiu. „Ar fi bine să aleagă Cluj Arena. Publicul din Transilvania ar veni în număr foarte mare, publicul din partea vestică a țării așteaptă un astfel de eveniment. Noi o să le propunem să vină pe Cluj Arena în zilele următoare. Cred că echipa națională va fi mai bine primită ca la București”, a spus Rațiu pentru sursa citată.
Oficialii FRF au declarat în trecut că o partidă din cadrul preliminariilor pentru Campionatul European din 2016 se va disputa la Cluj, însă meciurile au avut loc doar în București și Ploiești. „Suntem pregătiți din toate punctele de vedere și așteptăm naționala poate mai mult ca oricând”, a spus și Radu Rațiu, administratorul Cluj Arena, după ce stadionul a primit toate avizele de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.
România și Spania s-au întâlnit de 15 ori de-a lungul timpului, fiind la egalitate în ceea ce privește palmaresul. Ibericii și tricolorii s-au impus de câte 5 ori, alte 5 partide terminându-se la egalitate. Tricolorii au întâlnit ultima dată Spania în noiembrie 2006, și atunci tot într-o partidă amicală, disputată la Cadiz. Tricolorii s-au impus atunci, scor 1-0, grație unui gol marcat de Ciprian Marica. Ultima întâlnire într-un meci oficial a avut loc la Euro 1996, Spania câștigând atunci, scor 2-1. Spania este câștigătoarea ultimelor două ediții ale Campionatului European și a Cupei Mondiale din 2010 și este calificată la turneul final al Euro-2016, la fel ca și selecționata României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER