România – Spania. Trei cluburi uriașe din Europa și-au trimis scouteri la meciul de pe Arena Națională

Federația Română de Fotbal a anunțat, joi, că la partida dintre România și Spania, care se va disputa joi, de la ora 21:45, pe Arena Națională, vor fi prezenți scouteri de la mai multe echipe importante din Europa.

Pe lângă cei 50.000 de spectatori care și-au achiziționat deja bilete la meci, la partida dintre România și Spania vor asista și scouteri de la echipe precum Inter Milano, Juventus Torino și Fenerbahce. Nu vor lipsi nici trimișii din partea naționalelor Norvegiei și Suediei, rivale în grupă, care vor analiza jocul de la București.

„La partida România-Spania vor asista mai mulți scouteri din partea cluburilor europene, printre care reprezentanți de la Inter Milano, Juventus Torino și Fenerbahce! Alături de aceștia, trimișii principalelor noastre rivale din grupă, Norvegia și Suedia. În același timp, scouterii echipei naționale coordonați de Cornel Țălnar vor fi pe stadion în această săptămână la partidele Insulele Feroe – Suedia, Norvegia – Malta și Suedia – Norvegia”, scrie frf.ro.

Partida dintre România și Spania, contând pentru grupa F de calificare pentru Campionatul European din 2020, se va disputa joi, de la ora 21:45, pe Arena Națională. Duminică, tricolorii vor juca contra Maltei, de la ora 19:00, la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”.

 

Publicat: 05 09. 2019, 17:01
Actualizat: 05 09. 2019, 17:02