România – Spania. Veriga slabă a ibericilor: noul selecționer. A terminat o facultate, a scris o carte, dar n-a mai antrenat niciodată la acest nivel

România - Spania. Veriga slabă a ibericilor: noul selecționer. A terminat o facultate, a scris o carte, dar n-a mai antrenat niciodată la acest nivel
  • Publicat:
  • Actualizat:

Roberto Moren González (născut la 19.09.1977, în Barcelona) este un caz mai aparte de selecționer. El a fost secundul lui Luis Enrique, care, după cum se știe, a avut probleme mari familiale, care l-au ținut departe de selecționată, până când a fost nevoit să demisioneze. De aceea el a fost prezent pe bancă doar la primul dintre cele patru partide ale ibericilor din acest an, la restul toate îndatoririle căzând pe spatele secundului Moreno.

Și nu s-a descurcat rău, având în vedere că are la activ numai victorii. Astfel, după plecarea lui Luis Enrique, RFEF (federația spaniolă) l-a investit oficial în această funcție, iar meciul cu România este primul pentru el cu acest nou statut. Interesant este fapul că nu are deloc un CV impresionant, ceea ce este surprinzător pentru unul căruia i s-a dat pe mâni una dintre cele mai puternice selecționate ale lumii. Nici măcar fotbalist părofesionist nu a fost.

Robert Moreno a terminat o facultate și a scris o carte

Robert Moreno este absolvent al Facultății de Comerț Internațional din cadrul Universității din Barcelona. Însă mare pasionat de fotbal, a realizat o carte „Mi receta del 4-4-2″ (nu mai are nevoie de traducere), în care își exprimă propriile păreri, viziuni, moduri de aplicare asupra acestui sistem. Din 2003 a devenit antrenor, ocupându-se de modeste echipe catalane, precum Penya Blaugrana Collblanc, Marianao Poblet, L”Hospitalet, Castelldefels sau Damm.

Simpatizat de Luis Enrique, a fost luat de acesta secund mai peste tot pe unde a activat, Roma AS între 2011-2012, Celta Vigo între 2013-2014, FC Barcelona între 2014-2017. În 2017-18, din nou la Celta, când Luis Enrique nu a antrenat, a fost secundul lui Juan Carlos Unzué. Iar din 2018 este la selecționata Spaniei, inițial din nou secund al lui Luis Enrique cum explicam la început, iar de-acum titular al postului.

România – Spania, de la 21:45

Peste 50.000 de oameni vor asista la meciul din preliminarii. Se joacă cu casa închisă, iar suporterii echipei naționale speră să vadă un meci mare din partea favoriților. După primele patru etape, România ocupă locul 3 în Grupa F, cu șapte puncte. Spania este lider, cu 12 puncte. Suedia are de asemenea șapte puncte, dar are avantajul meciului direct. Pe 4 se află Norvegia, cu cinci puncte, urmată de Malta, cu trei lungimi. Insulele Feroe ocupă ultimul loc, cu zero puncte.

Lotul convocat de Robert Moreno

Portari: David De Gea (Manchester United), Kepa Arrizabalaga (Chelsea), Pau Lopez (AS Roma)

Fundași: Jose Gaya (Valencia CF), Jordi Alba (FC Barcelona), Dani Carvajal (Real Madrid), Mario Hermoso (Atletico Madrid), Unai Núñez (Athletic Bilbao), Sergio Ramos (Real Madrid), Diego Llorente (Real Sociedad), Jesus Navas (Sevilla FC)

Mijlocași: Dani Parejo (Valencia CF), Sergio Busquets (FC Barcelona), Thiago Alcantara (FC Bayern Munchen), Saul Niguez (Atletico Madrid), Rodrigo Hernández (Manchester City), Suso (AC Milan), Fabián Ruiz (SSC Napoli), Pablo Sarabia (Paris Saint-Germain), Dani Ceballos (Arsenal)

Atacant: Rodrigo Moreno (Valencia CF), Paco Alcácer (Borussia Dortmund), Mikel Oyarzabal (Real Sociedad)

Lotul convocat de Cosmin Contra pentru dubla cu Spania și Malta

Portari: Ciprian Tătărușanu (Lyon, 61/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0), Ionuț Radu (Genoa, 0/0)

Fundași: Romario Benzar (Lecce, 15/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 54/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 4/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 36/0), Adrian Rus (MOL Fehérvár, 0/0), Alin Toșca (Gazișehir Gaziantep, 16/0), Florin Ștefan (Sepsi OSK, 0/0)

Mijlocași: Alexandru Chipciu (Anderlecht, 44/6), Răzvan Marin (Ajax, 17/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga, 31/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 4/0) Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 0/0), Paul Anton (Krylya Sovetov, 9/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 20/4), Ianis Hagi (Genk, 5/0), Alexandru Maxim (Mainz, 36/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda, 28/5), Adrian Păun (CFR Cluj, 0/0)

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 33/12), George Pușcaș (Reading, 8/4), Florin Andone (Brighton, 21/1)

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×