România trebuia să joace cu Andorra, Egipt și Maroc! S-a găsit vinovatul pentru situația din Antalya: „Vor plăti scump pentru că nu au respectat contractul”
S-a găsit vinovatul pentru turneul amical al naționalei din Antalya. Daniel Isăilă, unul dintre secunzii lui Anghel Iordănescu, a declarat că România ar fi trebuit să joace împotriva a trei echipe reprezentative, dar în cele din urmă naționala a evoluat contra a trei formații de club.
Isăilă spune că vina pentru această situație o poartă firma care a organizat turneul din Antalya. Firma lui Cristi Voicu care a organizat stagiul de pregătire va fi amendată drastic pentru că nu a respectat contractul.
„Nu a fost cantonamentul pe care ni l-am dorit. Ne-am dorit cu totul și cu totul altul. În Spania aveam 3 amicale cu naționale, jucam cu Andorra, Egipt și Maroc. A venit oportunitatea asta să mergem acolo și am făcut un contract cu o firmă. Ne-a asigurat că vom juca minimum două jocuri amicale cu naționale.
Din ce am înțeles, firma care ne-a făcut cantonamentul va plăti foarte scump. Va fi sancționată dur pentru că nu a respectat contractul. Luxemburg a renunțat să mai joace cu noi după primul amical al nostru, cu Torpedo Kutaisi. Aveau mulți jucători tineri”, a declarat Daniel Isăilă la DigiSport.