România U21 la Euro 2019 | Drăguș a părăsit cantonamentul naționalei U21 din Italia și a avut un mesaj emoționant: „Regret enorm!”

Denis Drăguș (19 ani), atacantul celor de la Viitorul, a părăsit cantonamentul naționalei U21 din Italia, din cauza unei accidentări la călcâi. Staff-ul lui Mirel Rădoi a decis să nu riște, astfel că acesta a fost trimis acasă, iar în locul său a fost convocat fundașul lui Dinamo, Ricardo Grigore. Drăguș a avut un mesaj înainte de plecare.

„Regret enorm că trebuie să părăsesc acum acest grup… Din păcate, avem parte și de momente precum acestea în viață. Nu este o accidentare gravă, dar e nevoie de repaus pentru 10-12 zile. Așa a fost să fie, voi deveni și mai puternic! Rămân cu inima alături de băieți, le urez succes și le țin pumnii”, a spus Drăguș, pentru site-ul frf.ro. Acesta a plecat cu două zile înainte de startul turneului găzduit de Italia și San Marino.

Campionatul European de fotbal este organizat în perioada16-30 iunie 2019.

Televiziunea Română va difuza toate meciurile echipei naționale U21 de la Campionatul European din 2020.

România U21 a fost repartizată în Grupa C, alături de Anglia, Franța și Croația

Campioana en-titre la U21 este Germania, care în 2017 a învins Spania și a cucerit al doilea trofeu din istorie. Finala de la Cracovia a fost decisă de Weiser, care a marcat un gol superb.

Grupa C

Etapa 1

România – Croația (18 iunie / 19:30)
Anglia – Franța (18 iunie / 22:00)

Etapa 2

Anglia – România (21 iunie / 19:30)
Franța – Croația (21 iunie / 22:00)

Etapa 3

Franța – România (24 iunie / 22:00)
Croația – Anglia (24 iunie / 22:00)

Câștigătoarele celor nouă grupe preliminare merg automat la Campionatul European, iar cele mai bune 4 echipe de pe locurile secunde merg la baraj, iar cele 2 câștigătoare își asigură biletele pentru Italia și San Marino. 

După faza grupelor de la turneul final, câștigătoarele grupelor și cel mai bun loc secund merg în semifinale, iar cele 4 echipe sunt calificate automat la Jocurile Olimpice din 2020.

Lotul convocat de Mirel Rădoi pentru Campionatul European U21 din Italia și San Marino

Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)

Fundași: Ricardo Grigore (Dinamo, convocat după accidentarea lui Drăguș), Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)

Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Denis Drăguș (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia)

Atacanți: George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)


 

Publicat: 16 06. 2019, 12:27
Actualizat: 16 06. 2019, 12:32