România U23 – Mexic U23 0-1 | Eșec pentru naționala lui Nicolae Dică în primul meci amical din cantonamentul preolimpic!
România U23 a pierdut în fața reprezentativei similare a Mexicului, scor 0-1, în cadrul cantonamentului preolimpic din Marbella, Spania.
Unicul gol al partidei a fost marcat de către Ricardo Angulo, în minutul 76, când a pătruns în careu pe partea stângă și a șutat la colțul lung, pe sub Cristian Manea.
Pentru România U23 urmează o ultimă partidă amicală premergătoare Jocurilor Olimpice de la Tokyo, cu Australia, pe 8 iunie, de la ora 21:00.
FINAL: România U23 – Mexic U23 0-1
Min. 90: Final de meci!
Min. 88: Dublă schimbare pentru România: intră Grigore și Perianu, ies Nedelcu și Marin.
Min. 77: Dublă schimbare în tabăra României: intră Rațiu și Miculescu, ies Ciobanu și Velisar.
Min. 76: GOL MEXIC! Noul intrat Ricardo Angulo deschide scorul la Marbella, cu un șut la colțul lung, pe sub Cristi Manea.
Min. 72: Triplă schimbare pentru Mexic: ies Torres, Ruiz și Beltran, intră R. Angulo, Zendajas, respectiv Cervantes.
Min. 70: Ciobanu execută lovitura liberă, însă mingea trece mult peste poarta mexicanilor.
Min. 69: Mățan este faultat în apropierea careului și arbitrul dictează lovitură liberă pentru România!
Min. 61: Dublă schimbare în echipa României: ies Popescu și Cîmpanu, intră Dulca și Ganea.
Min. 56: Torres îl faultează pe Popescu, la marginea terenului, și vede cartonașul galben! Lovitura a avut loc chiar în fața băncii tehnice și Nicolae Dică protestează!
Min. 48: Beltran șutează puternic de la aproximativ 30 de metri de poarta lui Aioani, însă mingea nimerește bara transversală.
Min. 46: S-a reluat partida! Fără schimbări după pauză!
Min. 45: Pauză în Marbella!
Min. 40: Emoții și pentru Octavian Popescu! Acesta este faultat la marginea terenului de către Beltran, însă românul se ridică în cele din urmă.
Min. 37: Nedelcu acuză probleme medicale la genunchiul stâng. Echipa medicală pătrunde pe teren și îi acordă îngrijiri iar jucătorul de la FCSB continuă partida.
Min. 12: Mățan încearcă un șut puternic din marginea careului, însă apărarea mexicană respinge balonul.
Min. 1: A început partida!
ECHIPELE DE START:
România U23: Aioani – Boboc, C. Manea, Nedelcu, Velisar – Cîmpanu, M. Marin – Oct. Popescu, Ciobanu, Mățan – Costache
Rezerve: Popa, Sava, Rațiu, Buta, Perianu, Miculescu, G. Ganea;
Selecționer: Nicolae Dică
Mexic U23: Malagon – J. Angulo, Lorona, Sepulveda, Esquivel, L. Aguirre, Beltran, Ruiz, Torres, Macias, Vega
Rezerve: Jurado, Alvarez, Mozo, Vasquez, Cervantes, R. Angulo, Sanchez, Zendejas, Eduardo Aguirre
Selecționer: Jaime Lozano
România U23 este condusă în acest cantonament preolimpic, programat în perioada 31 mai – 9 iunie, de către Nicolae Dică, având în vedere faptul că Mirel Rădoi mai are de disputat, alături de prima reprezentativă, meciul amical cu Anglia, pe 6 iunie, la Middlesbrough, după cel cu Georgia, pierdut în urmă cu câteva zile, scor 1-2, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.
Lotul convocat pentru cantonamentul preolimpic din Spania
Portari: Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Mihai Popa (Astra), Răzvan Sava (AC Torino/Italia);
Fundași: Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Cristian Manea (CFR Cluj), Radu Boboc (FC Viitorul), Ricardo Grigore (Dinamo București), Mihai Velisar (Gaz Metan), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Gabriel Buta (FC Viitorul);
Mijlocași: Marius Marin (AC Pisa/Italia), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dragoș Nedelcu (FCSB), Octavian Popescu (FCSB), Ovidiu Perianu (FCSB), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), David Miculescu (UTA Arad), Alexandru Dobre (Dijon/Franța), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA);
Atacanți: George Ganea (FC Viitorul), Valentin Costache (CFR Cluj).
Programul României la Jocurile Olimpice
Joi, 22 iulie
Noua Zeelandă – Coreea de Sud (ora locală 17:00, Kashima)
Honduras – România (ora locală 20:00, Kashima)
Duminică, 25 iulie
Noua Zeelandă – Honduras (ora locală 17:00, Kashima)
România – Coreea de Sud (ora locală 20:00), Kashima)
Miercuri, 28 iulie
România – Noua Zeelandă (ora locală 17:30, Sapporo)
Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17:30, Yokohama)