Românii au fost previzibili de la un capăt la altul! Santos: „A fost exact cum m-am așteptat. Știam cât de lenți sunt fundașii voștri!”
Selecționerul Greciei, Fernando Santos, a declarat, marți seară, că știa că fundașii români sunt lenți și de aceea le-a cerut jucătorilor săi să dea pase peste defensiva României, subliniind că acest lucru a fost exersat chiar la antrenamentul de duminică.
„A fost un joc cum m-am așteptat, contra unei puternice echipe a României. Am încercat să ținem cât mai mult posesia mingii și datorită ei am reușit să marcăm până la urmă. În a doua repriză, am primit un gol destul de ciudat, la care nu ne așteptam, iar apoi jocul a devenit destul de dificil pentru noi. Nu am mai jucat la acelaști nivel, dar rezultatul obținut ne face fericit. Am analizat jocul României și am fost foarte atenți la detalii. Știam că fundașii români sunt lenți și de aceea am încercat să dăm pase peste apărarea românilor. Chiar am exersat la antrenamentul de duminică asta. Știu că românii așteaptă de mulți ani o calificare, acum este o nouă generație și mă aștept să vă calificați la Euro-2016„, a declarat Santos în conferința de presă de după meciul cu România.
Reprezentativa de fotbal a României a ratat calificarea la Cupa Mondială din Brazilia, după ce a încheiat la egalitate, marți seară, pe Arena Națională, scor 1-1, cu selecționata similară a Greciei, în manșa retur a barajului de accedere la turneul din 2014. În tur, tricolorii au pierdut, la Pireu, cu scorul de 1-3.