Românii și olandezii se acuză reciproc de eșecul stabilirii țintarului!** Batavii spun că ne răzbunăm pe criterii politice: „Întâi lalelele, acum fotbalul”

Eșecul întâlnirii ocazionate de stabilirea țintarului pentru grupa din preliminariile Mondialului din 2014 capătă conotații politice. Atât partea românească, precum și cea olandeză se acuză de inflexibilitate și de rea-intenție, astfel că, dacă nu se va ajunge la un compromis nici la întâlnirea de la finalul lunii noiembrie, FIFA va fi cea care va stabili programul Grupei D prin metoda loteriei.

Până atunci, românii și olandezii se acuză reciproc. Conform lui Victor Pițurcă, omologul batav Bert van Marwijk a fost principalul vinovat de eșecul întâlnirii, acesta nedorind să audă de meciuri în luna iunie a anului 2013, deoarece Olanda ar putea lua parte atunci la Cupa Confederațiilor, în cazul în care ar câștiga Euro 2012 sau dacă va juca finala contra Spaniei, campioana mondială.

De cealaltă parte, olandezii spun că au acceptat condițiile românilor, însă nici așa omologii de la București nu au căzut de acord: „Am înțeles că românilor nu le convine luna martie din cauza vremii. Atunci, le-am propus varianta iunie, înainte de Cupa Confederațiilor. Însă ei au refuzat din nou. I-am întrebat din ce motiv, iar ei au tăcut, astfel că totul s-a oprit”, a precizat Bert van Oostveen, director în cadrul federației de la Amsterdam.

Conform Adevărul, în Olanda se vehiculează chiar motive politice pentru acest impas. Astfel, pe site-ul cunoscutului ziar „The Telegraph”, mai mulți fani „Oranje” au scris că blocarea negocierilor e o răzbunare a României, refuzată de Olanda în încercarea de a ­adera la spațiul Schengen. „Românii ne-au oprit transporturile de flori, iar acum ne încurcă și la fotbal„, este unul dintre mesaje.

Publicat: 26 10. 2011, 09:21
Actualizat: 26 10. 2011, 09:25