Ruleta sârbească**
Minimum patru puncte din cele două meciuri, dar neapărat un succes cu elevii lui Antic sunt concluziile calculelor federale
Staff-ul naționalei a început să pregătească de ceva timp cele două meciuri din această lună, cu Serbia, din 28 martie, respectiv Austria, de pe 1 aprilie.
După evenimentele începutului de an, la Casa Fotbalului lucrurile par a se fi liniștit. Conform unor surse din FRF, Victor Pițurcă, Ionuț Lupescu și Mircea Sandu au discutat în detaliu despre ceea ce se vrea de la aceste două partide.
Cei trei au stabilit că, pentru a mai păstra șanse la calificare, ar fi foarte bine să obținem cel puțin patru puncte din cele două confruntări. Cu o condiție, însă: neapărat trei dintre ele să vină după meciul cu Serbia. „Dacă îi batem pe sârbi, atunci îi cam scoatem din cursă. În ciuda clasamentului actual, noi vom avea mai multe șanse la locul doi decât plavii“, a punctat un oficial federal.
În acest moment, Serbia conduce grupa a 7-a, cu 9 puncte, urmată fiind de Lituania, cu același număr de puncte. Franța, Austria și România formează plutonul de urmărire, fiecare cu câte 4 puncte, în timp ce Feroe ocupă ultimul loc, cu punctul obținut cu Austria pe teren propriu. Un alt federal a completat: „Bineînțeles că noi ne dorim să avem șase puncte la începutul lui aprilie, asta ne-ar ajuta foarte mult, iar șansele ar crește considerabil“.
Interesant este că toate calculele oficialilor se bazează și pe faptul că Franța va opri marșul surprizei Lituania, cu care se va întâlni de două ori în patru zile, în sensul că elevii lui Domenech vor învinge în ambele meciuri. Dacă se vor întâmpla lucrurile spuse mai sus, naționala lui Piți va rămâne doar cu Serbia adversar pentru locul doi, cel care ne asigură locul la baraj.
Â
Vassaras la centru
O dovadă a faptului că toate forțele federale sunt conectate la partida cu Serbia constă și în delegarea lui Kyros Vassaras la centru. Acesta, împreună cu asistentul Saraidaris, a condus și meciul cu Olanda, din preliminariile trecute, când am învins cu 1-0, după ce lui Goian i-a fost validat un gol marcat dintr-o poziție de ofsaid.