„Rușinoasă” și „deplorabilă” – imaginile conturate de suporterii români presei internaționale. Ce au notat jurnaliștii despre reacțiile din timpul momentului de reculegere
Presa din străinătate a taxat atitudinea suporterilor români, înaintea fluierului de start a partidei dintre România și Spania, atunci când s-a ținut un moment de reculegere pentru fata lui Luis Enrique. Fanii au stricat totul, aprinzând torțe și cântând.
Francezii cataloghează atitudinea ca fiind una „rușinoasă„, în timp ce jurnaliștii belgieni precizează că suporterii au avut „un comportament deplorabil„.
- „Nicio surpriză în această grupă. Suedia a dominat Insulele Feroe (4-0), iar Norvegia a învins Malta (2-0). A fost consemnat și primul gol internațional al lui Sander Berge, mijlocașul lui Genk. Momentul trist al serii s-a petrecut însă înainte de România-Spania. Momentul de reculegere în memoria fiicei lui Luis Enrique nu a fost respectat de fanii români. Un comportament deplorabil, pe care spaniolii l-au pedepsit, câștigând cu 2-1, în ciuda eliminării lui Diego Llorente, din final„, au notat jurnaliștii belgieni.
- „Rușinos! Fanii români nu au respectat momentul de reculegere pentru Xana, fiica lui Luis Enrique, care a decedat săptămâna trecută„, au precizat francezii – Eleven Sports.
România a pierdut meciul cu Spania, din preliminariile EURO 2020, joi seară, pe Arena Națională, scor 1-2. Tricolorii au fost conduși cu 2-0 din minutul 47, însă situația s-a echilibrat în partea secundă, când Florin Andone a redus din diferență, iar ibericii au rămas în inferioritate numerică. După cinci runde din Grupa F, la mijlocul preliminariilor, România ocupă locul 4, cu șapte puncte acumulate. Tricolorii sunt depășiți de Spania, Suedia și Norvegia. La Campionatul European din 2020 vor obține calificarea doar primele două clasate.