S-a jurat Max Nicu!

Pițurcă se poate baza acum fără emoții pe Maximilian Nicu pentru „dubla“ cu Serbia și Austria. Fotbalistul și-a definitivat ieri procesul de dobândire a cetățeniei române.

Jucătorul de 26 de ani al Herthei a depus ieri jurământul de credință față de România la Consulatul de la Berlin și e 100% apt pentru meciurile naționalei. „N-am apucat să vorbesc cu Pițurcă. O să o fac când ajung în România. Am înțeles că atitudinea românilor față de mine e pozitivă și sper să mă ajute să fac față presiunii. Sper să nu fiu așteptat ca un salvator sau să se ceară minuni de la mine“, a declarat Nicu după ceremonie.

A învățat deja o strofă din imn

Mijlocașul liderului din Bundesliga a dezvăluit că se pregătește pentru debutul său la națională, dar și pentru momentul în care i se va cânta imnul României pentru prima oară. „Ascult la IPod imnul. O strofă o știu deja“, a declarat Maximilian, care speră să fie ajutat de Ciprian Marica să se acomodeze la naționala României: „Sper să mă ia puțin sub aripa sa“. Cei doi se vor întâlni astăzi în campionatul Germaniei, în partida VfB Stuttgart – Hertha Berlin.

„Cânta imnul în fața televizorului!“

Mama lui Maximilian, Costela Nicu, a dezvăluit ieri cât de mult și-a dorit acesta să joace pentru România. „La meciurile naționalei, cânta în fața televizorului imnul, alături de fratele lui, Cristopher. Dumnezeu ne-a dat astăzi înapoi tot ce am pierdut acum 35 de ani, când am plecat din România“, a declarat Costela Nicu pentru GSP TV.

Meci decisiv, cu Marica

Pentru a-și crește șansele de a evolua încă din primul minut în meciul de la Constanța cu Serbia, Nicu are nevoie de o evoluție bună în meciul pe care echipa sa, Hertha, îl dispută astăzi cu Stuttgart-ul lui Marica. „După acest meci luăm o decizie în privința lui Max Nicu“, ne-a declarat secundul naționalei, Ștefan Iovan. Partida VfB Stuttgart – Hertha  Berlin va fi transmisă în direct astăzi de Sport Klub și
www.sport.ro, de la ora 16:30.

Legături cu Mutu

Văzut ca un jucător care îl poate degreva pe Adrian Mutu de o parte din sarcinile defensive, Nicu are toate motivele să se înțeleagă cu decarul Fiorentinei. Fotbalistul Herthei e rudă cu părintele Petre Coman, de la Florența, cel care a botezat ambele fiice ale lui Mutu, și intenționează să se folosească de acest lucru pentru a se împrieteni rapid cu golgheterul naționalei. De altfel, Maximilian se numără printre cei care ajută financiar Biserica Ortodoxă Română de la Florența.

"Maximilian e neamț la minte și român în inimă. Suntem bucuroși că l-am putut ajuta" – Remus Mărășescu, consulul României la Berlin

"Mi-aș dori ca nemții să spună că le-am furat un jucător de valoare. Depinde numai de Max" – Ionuț Lupescu, director general FRF

"Maximilian îl are ca idol pe marele Zinedine Zidane, iar colegii lui de la Hertha Berlin spun că are ceva din stilul francezului. Sper să și ajungă la fel de celebru" – Costela Nicu, mama lui Maximilian

Publicat: 21 03. 2009, 08:07
Actualizat: 21 03. 2009, 08:17