S-au vândut 30.000 de bilete pentru România-Grecia. FRF speră să fie măcar 40.000 de oameni luni, pe Arena Națională. Continuă în tribune bătaia de la Budapesta?
Revenit sâmbătă de la Budapesta, după partida Ungaria-România 0-0, Răzvan Burleanu, președintele FRF, a declarat că pentru următoarea întâlnire, România-Grecia, programată luni la București, s-au vândut circa 30.000 de bilete, informează www.digisport.ro.
Meciul e programat pe Arena Națională, de la ora 21:45, iar în cazul unei victorii tricolorii vor face un pas uriaș spre calificarea la Euro 2016. Burleanu speră ca până luni, mai ales după remiza de la Budapesta și ținând cont de miza meciului, să se mai vândă măcar 10.000 de bilete.
Vineri, pe Groupama Arena din Budapesta, suporterii români s-au încăierat între ei, dând un spectacol absolut ridicol. Dinamoviștii și steliștii s-au luat la bătaie, fiind nevoie de intervenția poliției maghiare pentru a-i separa. Pe parcursul partidei, sectorul românesc a fost împărțit în două, bătăușii fiind despărțiți de un cordon al forțelor de ordine.
Suporterii dinamoviști (sus, în tricouri negre) și cei steliști (cu „sud” pe spate) au stârnit uimirea maghiarilor prin furia
cu care s-au încăierat între ei pe Groupama Arena. FOTO: ProSport/Alexandru Hojda
Incidente și bătăi între suporterii români au avut loc și la meciul tur România-Ungaria 1-1, disputat astă-toamnă pe Arena Națională.