Max Nicu și Ionuț Mazilu sunt noutățile lui Victor Pițurcă pentru meciurile cu Serbia (28 martie) și Austria (1 aprilie), decisive pentru calificarea României la Mondialul din 2010.
Inclus pe lista de 13 stranieri pentru aceste partide, Nicu a avut ieri motive de bucurie. El a primit vestea în cantonamentul echipei sale, unde pregătește meciul de astăzi cu Bayer Leverkusen. Mijlocașul a devenit deja ținta glumelor sârbului Pantelic, care i-a cerut să joace doar în meciul cu Austria.
„Sunt foarte bucuros, dar aștept să se rezolve și cu cetățenia. Trebuie să dau de băut. La noi, la orice eveniment de acest gen, cel care sărbătorește trebuie să pună 1.000 de euro în contul echipei, iar cu banii strânși ieșim cu toții la restaurant”, a declarat Nicu. 48 de ani au trecut de când un român născut în afara țării a jucat pentru națională. Emanoil Hașoti, născut în Bulgaria, a evoluat în 1961 în partida România – Turcia (4-0). La națională, Nicu n-ar trebui să se aștepte la o primire cu covor roșu. Primul care lasă de înțeles acest lucru e chiar Ciprian Marica (foto), coleg de campionat cu Nicu în Germania. „Nicu este deocamdată o bombă doar pentru presă. Sper să nu se termine totul doar cu un fâsâit, ci să aducă o adevărată explozie la națională dacă va fi folosit“, ne-a declarat vârful lui VfB Stuttgart. „Vreau ca această convocare să grăbească obținerea cetățeniei de către Max Nicu. L-am chemat pentru a se acomoda cu băieții“, a declarat și Pițurcă. Subotic a primit cetățenia!
Sârbii s-au mișcat mai repede cu acordarea cetățeniei lui Neven Subotic, jucător aflat într-o situație similară cu Maximilan Nicu. Fundașul Borussiei Dortmund, care avea cetățenie germană, va putea evolua acum împotriva României. Pentru meciul de la Constanța, Antic a convocat nu mai puțin de 40 de stranieri, deși nu va putea păstra decât mai puțin de jumătate.
Ministerul nu promite nimic
La scurt timp după ce Pițurcă a dat publicității lista cu stranierii, Ministerul Justiției a ținut să precizeze că nu poate oferi garanții în ceea ce privește cazul lui Nicu. „Procedura de acordare a cetățeniei române durează de la o lună până la 12 luni. Nu putem aprecia dacă Nicu Maximilian va fi cetățean român până la data de 28 martie 2009”, au anunțat reprezentanții MJ. Dosarul lui Nicu a fost depus pe 23 februarie.
Piți: „Chivu Mă îngrijorează”
Selecționerul urmărește cu atenție situația căpitanului naționalei, care s-a antrenat și ieri separat de colegii săi de la Inter Milano. „În acest moment mă îngrijorează Chivu, iar Mutu și Marica nu prea sunt în formă. Important e să fie sănătoși când vor veni la națională și să dea totul pe teren“, a declarat Pițurcă la GSP TV. "Ca să batem Serbia, trebuie să evoluăm la 110 la sută din potențial, atât ca individualități, dar mai ales ca echipă" – Ciprian Marica, atacant România
"Voi învăța la perfecție imnul României până la meciul cu Serbia" – Maximilian Nicu, mijlocaș Hertha Berlin
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER