Săgeata din Lochness

Dragii mei,
M-am întors la Inverness. Nu pot să vă spun cât de fericiți au fost oamenii de aici să mă revadă. Ziceau că acum pot să-i strângă mâna unuia care a dat mâna cu fotbaliști ca Van Persie sau Robben. Vremea sărbătorii însă a trecut, iar acum ne-am pus din nou pe treabă. Trebuie să vedem cum scăpăm anul viitor de retrogradare, deși nu știu unde am putea retrograda din prima ligă scoțiană de fotbal. Poate în a treia ligă scoțiană de rugby. Nea Piți mi-a zis să nu-mi fac griji că nu prea reușesc să dau goluri nici cu Sfântul Mirren sau Regina Sudului. Mi-a dat exemplul său, atunci când în sezonul ’88-’89 a devenit unicul atacant titular din istoria Cupei Campionilor care a ajuns cu echipa sa până în finală fără să marcheze vreun gol. Nea Piți spune că eu trebuie să creez culoare. Tocmai de aceea el mi-a și dat să citesc Contele de Monte Cristo, cu un băiat care făcea ditamai culoarul numai cu un cuțitaș. Pentru că satul în care joc eu e atât de aproape de Polul Nord, nea Piți m-a mai rugat să țin sub observație jucătorii din Insulele Feroe cu care o să ne înfruntăm în preliminariile viitoare. Am înțeles că se întreabă unii cum m-a studiat nea Piți, deși joc la o echipă ce nu e transmisă nici de MLTV (Monstrul din Lochness TV). Hai, măi, studiul ăsta la secundă e valabil doar pentru fraieri ca Bratu sau Dănciulescu. Eu chem un ziarist de la o gazetă cu soția lui de la o antenă în vacanță la mine și se rezolvă cu imaginea. Hai, vă pup și ne vedem peste doi ani la Campionatul Mondial, că m-au rugat consătenii din Inverness să le aduc și de acolo niște autografe de la fotbaliști.