Săgeata lui Mutu
„Briliantul“ a discutat mult la antrenamentul de aseară cu Marius Niculae. Varianta ca "Săgeată" să joace din primul minut contra „cocoșilor” capătă din ce în ce mai mult contur.
Dincolo de faptul că Victor Pițurcă l-a folosit în echipa titularilor la miuță, Niculae a început să discute tot mai mult cu Mutu, singurul om din atacul nostru care e titular indiscutabil. Așa s-a întâmplat și ieri, când după finalul ședinței de pregătire „Briliantul” l-a ținut pe Marius la mijlocul terenului, explicându-i minute bune cum să stea pe teren.
Din câte se pare, planul antrenorului este ca „Săgeată” să protejeze mingea pentru Mutu, ca un pivot, iar acesta să vină din linia a doua și să încerce să finalizeze eventualele oportunități.
Dacă Marius Niculae pare pe val, nu același lucru se poate spune și despre prietenul său, Ciprian Marica, titularul obișnuit al postului de vârf împins. Marica a fost extrem de nervos la antrenament. El a înjurat după ce a ratat singur cu Lobonț și nu a părut deloc în apele lui, fiind vizibil nemulțumit de faptul că nu îi iese nimic.
Încă de la primele exerciții, vedeta Fiorentinei a părut binedispusă și în mare formă. Starul României a încercat să-l nimerească cu mingea pe Mircea Sandu (foto), aflat în tribune, în spatele uneia dintre porți. „Nu te mișca, Nașule!”, i-a strigat Mutu președintelui FRF, trimițând două torpile în direcția acestuia. Sandu s-a ferit în ultima clipă și i-a replicat: „Păstrează-ți ghiulele pentru francezi, dar ai grijă să nu iei la țintă tribuna”.
• Bănel Nicoliță s-a bosumflat după ce Traian Băsescu i-a spus în glumă: „Ai grijă la ce poartă tragi!”
• Maseurul Victor Hexan și-a luat în cantonament chitara, deoarece vrea să le cânte tricolorilor după victorii
• Fostul arbitru elvețian, Urs Meier, și-a publicat biografia, mărturisind că după meciul Danemarca – România, 2-2, din 2003, s-a temut pentru viața sa.
• Aeronava tricolorilor a aterizat pe o pistă în vecinătatea căreia păștea o turmă de oi.