Sandu: „Am fost furios pe Răzvan Lucescu, dar mi-a trecut! Îi doresc să câștige tot ce vrea”
Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, într-o
conferință de presă, că a fost supărat și furios pe fostul
selecționer Răzvan Lucescu, după ce acesta și-a anunțat demisia de
la conducerea tehnică a echipei naționale, dar a precizat că îi
dorește acestuia să câștige tot ce vrea cu Rapid.
„Am fost furios pe Răzvan Lucescu, dar mi-a trecut. Am
fost supărat pentru ce s-a întâmplat cu Tamaș, Mutu, Brazilia și
Paraguay. Nu am absolut nimic cu Rapid și Răzvan Lucescu. Îi doresc
să câștige tot ce vrea”, a spus Sandu.
Noul antrenor al naționalei este Victor Pițurcă, el fiind
instalat oficial, miercuri, într-o conferință de presă. Mircea
Sandu și-a asumat eșecul mandatului lui Răzvan Lucescu la
conducerea tehnică a naționalei.
„Am început un nou pas, cu un antrenor tânăr, cu un
oarecare palmares. N-a mers. Am greșit dacă nu a ieșit. Nu ne
ascundem după greșeli. N-a fost bine cu Răzvan, asta a fost. Sperăm
să fie mai bine cu Pițurcă”, a spus Mircea Sandu.
Președintele FRF a menționat că nu au existat negocieri privind
preluarea postului de selecționer cu Cosmin Olăroiu, ci doar
discuții. „Cu Olăroiu nu am negociat, am avut doar o
discuție. El mi-a zis că nu poate să vină cât e un
antrenor”, a menționat Sandu.
Sursa: Mediafax