Soarta lui Răzvan Lucescu se va decide după meciul cu Bosnia. Dacă naționala nu se va impune, cel mai probabil, în turneul pe care tricolorii îl vor face în America de Sud, vor avea un nou selecționer.
Mircea Sandu a vorbit despre meciul cu Bosnia, capital pentru ca România să mai aibă șamse de calificare la Euro 2012.
„E foarte important să câștigăm cu Bosnia, pentru că apoi jucăm cu Luxemburg și ar însemna 6 puncte. Este altceva să prezinți în fața Franței cu 6 puncte și 50.000 de oameni în tribune, pentru că sunt convins că stadionul va fi plin. Speranțele mele cresc pentru acest meci. Sper ca Răzvan să plece în Brazilia și să ducă echipa până la sfârșitul preliminariilor. Vom vedea.” a spus Mircea Sandu.
Președintele FRF a comentat și retragerea căpitanului Cristi Chivu de la echipa națională.
„Chivu a fost un jucător foarte important pentru echipa națională. Toți ajungem într-un moment în care trebuie să ne alegem drumul. În ultimii ani, Chivu a jucat miercuri-sâmbătă-miercuri și apoi la națională. În ultima vreme, s-a recuperat foarte greu, dovadă că n-a fost apt nici pentru meciul cu Belarus, nici pentru cel cu Luxemburg.” a mai declarat președintele FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER