Președintele FRF, Mircea Sandu, vorbește în interviul acordat PRO TV Magazin despre viitorul naționalei, despre ultimele evenimente de la prima reprezentativă, dar și despre viața sa ca bunic. Nașu’ crede că vom avea din nou o națională care să se bată cu marile puteri abia în 2015!
Ne vom mai bucura vreodată pentru națională cum o făceam în ’94, la meciurile de la Mondialul american? Noi sperăm ca în următorii cinci ani, prin pașii pe care îi facem în ultimul timp, fotbalul românesc să se regăsească la nivelul anilor 90. În 2015 veți vedea o echipă națională care va fi crescut mult.
Naționala României ’94 sau Steaua ’86? Care a fost mai tare? Steaua a obținut cele mai mari performanțe din istoria fotbalului românesc. Câștigarea Cupei Campionilor Europeni, încă o finală, câștigarea Supercupei Europei. Steaua e un club care, fără doar și poate, nu cred că va mai fi egalat de vreun alt club din România.
În acest moment sunt câțiva jucători importanți care nu se mai regăsesc la națională. Mutu, Chivu, Tamaș și Rădoi. Ne putem descurca și fără ei? Mutu, Chivu și Rădoi sunt jucători în jurul vârstei de 30 de ani. Puteau participa doi ani la reconstrucția noii naționale. Tamaș e mai tânăr. Ar fi fost important pentru echipa națională ca el să mai poată juca. Dar deciziile îi aparțin antrenorului.
Cum vedeți decizia lui Pițurcă de a nu-i mai chema pe Mutu și Tamaș după scandalul din San Marino? Eu îl susțin pe Pițurcă în tot ceea ce face. Dacă el va decide la un moment dat să-i cheme la echipa națională, voi fi de acord. Am discutat cu Pițurcă, iar obiectivul lui este reconstrucția echipei naționale. Are la dispoziție un număr de ani. Ambiția lui o cunosc. Este aceea de a obține rezultate favorabile la fiecare meci.
Mutu și Tamaș pot fi reprimiți! Chiar credeți că e posibil să îi mai vedem la națională pe Mutu și Tamaș? Problema nu este decât a lor. Dacă ei îl conving pe antrenor că ceea ce au făcut a fost un gest care nu se va mai repeta, poate că Pițurcă va avea o altă poziție pe parcursul acestor preliminarii sau la startul următoarelor. Este vorba despre atitudine aici. Nu poți să faci o echipă națională așa. Când ai numai 48 de ore la dispoziție, în loc să pregătească meciul, să fie niște exemple, se remarcă în sens negativ. Nu poți accepta așa ceva!
Rădoi și Chivu sunt bineveniți dacă doresc să revină la națională. Avem nevoie de ei! Mircea Sandu, președinte FRF
Chiar dacă nu obținem calificarea la Euro, orice victorie înseamnă mult pentru reconstrucția naționalei Mircea Sandu, președinte FRF
Mircea Sandu va împlini 59 de ani pe 22 octombrie. El se află la conducerea FRF din august 1990!
Din 26 ianuarie 2007, Mircea Sandu este membru cu drepturi depline în Comitetul Executiv al UEFA
Cântă împreună cu nepoțica!
Ați trecut cu bine peste o încercare grea a vieții. Lupta cu cancerul… Viața mea s-a împărțit între familie și prieteni. Momentul greu prin care am trecut nu a făcut altceva decât să-mi întărească convingerea că cei mai dragi și cei mai apropiați sunt cei mai importanți oameni din viață.
Aveți doi nepoți. Cum e bunicul Mircea Sandu? Sunt fericit. Am doi nepoți reușiți și îmi doresc să fie doar niște oameni normali, care să facă școală, să învețe carte. Pe cât posibil să facă sport, chiar dacă nu de performanță. Dacă fac de performanță, cu atât mai bine, pentru că e posibil să ia din talentul bunicii lor, care a fost o mare handbalistă… Poate și din talentul meu.
Dumneavoastră vă uitați cu ei la desene animate, le citiți povești? Simonei îi cântăm, ne jucăm cu ea. Suntem în perioada la care începem să deschidem cărți, cărți colorate, cu plante, cu animale. Știe deja foarte multe. Încă nu vorbește. Are un an și șase luni. Cel puțin pentru mine e o nouă viață. Pot să spun că sunt din nou părinte. Eu, când s-au născut copiii mei, eram în cantonamente… Acum am a doua șansă să fiu părinte.
Când vedeți o știre în care vă atacă cineva, cum vă manifestați? Atunci când sunt acuzat pe nedrept, mă deranjează un pic, dar ce să faci… Fiecare om are dreptul la opinie. Totul până la jigniri. Când apar jignirile și calomniile, nu mai e bine.
Rezistați de 21 de ani în fruntea FRF. Care e cheia succesului? Se demonstrează că sunt un om al continuității. Sunt un om care n-a umblat după grade, după bani. Condițiile pe care le-am creat poate că au ajutat la obținerea unor performanțe.
Articol scris de: George Trandafir
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER