Mircea Sandu a vorbit aseară, la Fanatik, despre meciul de sâmbătă cu Franța, recunoscând că echipa națională este departe de a fi la sută la sută din potențial. „Nu este un moment prea bun nici pentru francezi, nici pentru noi. Și la ei sunt frământări, iar lui Domenech i se pune sula în coastă, și ar trebui să profităm de asta”, a spus Sandu. Președintele FRF este de părere că echipa națională are peste 50% șanse de calificare, iar dacă pierdem cu Franța, șansele se reduc la 40%. „Abia dacă ne bate și Serbia, mai rămânem cu șanse reduse, sub 10%”, a zis „Nașul“.
El a mai vorbit și despre relația cu Victor Pițurcă. „Eu i-am zis după meciul cu Feroe să fie mai deschis cu presa și văd că reacția lui e pozitivă. Piți are o arie de selecție mică și-l înțeleg că nu-i e deloc ușor. Nici dacă pierdem cu Franța nu ne despărțim de el. Abia dacă ne bate și cu Serbia, putem vorbi despre asta. Oricum, atunci când va fi cazul, eu aș vrea să fie o despărțire amiabilă, nu să avem de dat bani, el nouă sau noi lui. Dacă nu va mai fi Piți, vom căuta pe altcineva. Nici el, nici altcineva nu e de neînlocuit”, a mai declarat Nașul.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER