Președintele FRF, Mircea Sandu, a dezvăluit condițiile care pot duce la debarcarea lui Victor Pițurcă de la cârma echipei naționale.
"Dacă pierdem și cu Franța și cu Serbia, abia atunci se poate vorbi despre plecarea lui Pițurcă, dacă pierdem doar cu Franța, nu. Oricărui antrenor pe care îl pui acum e greu să țină echipa, chiar dacă avem o iarnă la dispoziție. Nu cred că Pițurcă a distrus naționala. Nu e ușor să îndepărtezi un antrenor de la națională și să găsești altul. Avem nevoie de noroc mai mult decât francezii. Aștept măcar 3 puncte din meciurile cu Franța și Serbia", a spus Sandu la Telesport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER