În cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi de către Președințele FRF, Mircea Sandu, acesta a recunoscut public faptul că își pune toate speranțele în meciul României contra Olandei pentru o calificare în sferturile CE 2008:
„În primele două meciuri echipa a avut o evoluție foarte bună, motiv pentru care trebuie să recunosc că simt că ne vom califica. Am vorbit cu câțiva dintre oficialii UEFA și mi-au spus că meciul contra Italiei a fost unul dintre cele mai frumoase de până acum de la EURO, asta după ce gurile rele au spus că partida cu Franța a fost una ștearsă.Promisiunea echipei este că ne vom califica cu Olanda și că vom ajunge în sferturi. Ne interesează să învingem pentru a nu mai aștepta celălalt rezultat. Piți își va lua măsuri, iar fazele fixe vor fi foarte importante” a declarat „Nașul”
"Sper să-i înlocuim pe greci"
Președintele Federației, Mircea Sandu, a precizat că își dorește ca echipa națională să-i "înlocuiască pe greci" , producând astfel surpriza turneului final din Austria și Elveția.
"Italia este campioană mondială și a marcat doar un gol. Deci e o echipă defensivă. Noi am avut opt situații bune de a marca și zic că nu suntem defensivi. Noi suntem România și sperăm să-i înlocuim pe greci. Vicepreședintele UEFA mi-a spus acum două luni că România va surpriza Campionatului European", a spus Sandu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER