Lovitură la FRF: coordonatorul loturilor naționale de tineret şi juniori este înlăturat! Ce va face Sandu Tăbîrcă, după decizia lui Răzvan Burleanu | EXCLUSIV
Plecare de ultimă oră din FRF, Sandu Tăbîrcă, coordonatorul loturilor naționale de tineret și juniori, a fost demis de la federație. Acesta a luat decizia să se mute ulterior în Austria, acolo unde este stabilită familia sa.
Tăbîrcă era unul dintre cei mai vechi oameni din structurile forului național, iar timp de aproape 7 ani a ocupat mai multe funcții. A venit în FRF în 2014, iar începuturile carierei l-au prins alături de Neluțu Sabău la Gloria Bistrița, pentru ca mai apoi să ajungă la Rapid.
Sandu Tăbîrcă, coordonatorul loturilor naționale de tineret și juniori, a fost demis de la FRF. Este a doua plecare din ultima lună, după Nicolae Grigore
Plecarea lui Tăbîrcă este a doua de la FRF din ultima lună, de curând Nicolae Grigore a ales să părăsească naționala de tineret condusă de Adrian Mutu, acolo unde ocupa postul de secund, pentru a se alătura Rapidului din postura de antrenor principal.
Sandu Tăbîrcă și-a început cariera de antrenor la Bistrița, în anul 2009, pe care a condus-o timp de 9 etape, mai apoi fiind demis. Ulterior, a schimbat funcția devenind director tehnic al Universității Craiova, însă dezafilierea echipei l-a făcut să-și mai schimbe o dată postul.
În 2012 l-a urmat pe Marian Rada la Rapid, căruia i-a fost secund, dar din cauza restanțelor salariale înțelegerea sa cu clubul din Giulești a încetat.
Pentru câteva luni a fost preparator fizic la FC Brașov, iar după mai multe eșecuri în lanț ale formației a părăsit echipa împreună cu staff-ul, la începutul sezonului 2013-2014. În același an, Sandu Tăbîrcă s-a întors la Rapid, retrogradată deja în Liga 2, devenind principal după plecarea lui Marian Rada, însă doar pentru 3 etape. Viorel Moldovan l-a înlocuit.
Sandu Tăbîrcă l-a înlocuit la FRF pe Zoltan Kovacs
Trecut prin mai multe funcții, atât la diferitele cluburi la care a lucrat, cât și la federație, Sandu Tăbîrca a devenit coordonator al loturilor naționale de tineret și juniori ca urmare a eliberării postului de către Zoltan Kovacs. Toate acestea din cauza scandalului în care a fost implicată FRF în anul 2015.
În urmă cu 5 ani, Gică Hagi a dezvăluit că fiul său, Ianis, a fost umilit la loturile naționale, fiind pus să-i care costumul lui Zoltan Kovacs.
„Când Ianis a plecat în Ungaria, la turneul Puskas, mi-a zis un lucru care m-a lăsat mască. După turneul de calificare din Andorra, în aeroport, a fost chemat de Kovacs, care i-a spus: ‘Acesta e costumul, mi-l cari până în România’. Eu nu mi-am educat copilul nici să îmi care geanta, nici costumul.
Poate să care echipament sportiv, că și eu am făcut-o când eram junior, dar nu lucrurile personale ale dânsului. Nu am știut acest lucru și l-am întrebat cum a fost posibil. Nu mai vorbesc de jigniri. Eu nu știu engleză bine, dar «nothing» și «zero» nu au nicio altă conotație. Nu poți face un căpitan, un lider al unei generații, zero sau un nimic”, dezvăluia Gică Hagi în 2015.
La scurt timp după episodul povestit de actualul finanțator al lui FC Viitorul, Zoltan Kovacs a fost destituit.