Dacă pentru Mutu aventura la echipa națională pare definitiv încheiată, Tamaș are încă șanse să se regăsească în lot pentru „dubla” cu Luxemburg și Franța. Apropiați ai fotbalistului fac în aceste zile diligențe pentru iertare pe lângă selecționer.
Florin Marin este cel prin care Tamaș speră să-l sensibilizeze pe selecționer! Prin apropiați ai săi, fotbalistul l-a contactat pe „Flocea”, acestuia fiindu-i explicat că Tamaș a fost influențat de Mutu în escapada dinaintea meciului cu San Marino și că este exclusă o altă ieșire în decor din partea fundașului lui WBA dacă acesta va fi rechemat la lot. Se știe că Florin Marin este un bun prieten al selecționerului, „Flocea” promițând că va încerca mai departe o discuție cu Pițurcă, în care va pleda cauza lui Tamaș.
Ar asigura „spatele” cu Franța
Mai mult, există semnale clare că și Pițurcă ar agrea ideea iertării fundașului central. Paradoxal, pentru marea partidă cu Franța, Piți are mai mare nevoie de Tamaș decât de Mutu. Dacă va lipsi, Tamaș lasă un mare gol în centrul apărării, unde, lângă Goian, soluțiile care rămân sunt Chiricheș și Gardoș, în ipoteza în care Ștefan Radu rămâne în banda stângă. Mutu ar fi fost un alt mare atu cu Franța, dar prima pe lista priorităților selecționerului va fi asigurarea unei linii de apărare puternice. Un alt aspect care-l ajută mult pe Tamaș e acela că nu îl ajunge nici pe departe pe Mutu prin prisma antecedentelor, în ceea ce privește viața extrasportivă.
Mutu îi are pe frații Becali și pe Gheară
În ceea ce-l privește pe Mutu, cei care pot interveni pe lângă selecționer pentru schimbarea deciziei de excludere sunt frații Becali, cu care Adrian este în continuare în relații bune. De altfel, Giovani Becali a avut o atitudine moderată și în momentul în care Pițurcă a anunțat oficial că renunță la „Briliant”, alături de Tamaș. De asemenea, fotbalistul Cesenei are o susținere puternică și din partea lui Nicu Gheară, personaj influent și bun prieten al președintelui FRF, Mircea Sandu, prin care poate avea un rol determinant în susținerea cauzei lui Mutu.
Din cauza orelor petrecute în night club alături de Adrian Mutu și a scandalului care a urmat, Gabi Tamaș a ratat oportunitatea de a se transfera în Italia. Două echipe îl doreau din iarnă în Il Calcio, dar i-au anunțat pe cei de la WBA că nu-l mai vor!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER