Șase debutanți cu Moldova

Naționala de tineret s-a reunit ieri pentru partida cu Moldova, programată marțea viitoare, la Craiova (ora 20:00), în Grupa 1 a preliminariilor Euro 2011.

Tricolorii mici trebuie să-și câștige grupa pentru a se califica în play-off-ul dinaintea turneului final. Forțat de indisponibilități, selecționerul Emil Săndoi a chemat la lot șase debutanți. „Găman, Gângioveanu și Bicfalvi sunt accidentați, iar Silviu Ilie și Rusescu sunt suspendați. De aceea am fost nevoit să convoc șase jucători noi”, a explicat Săndoi la conferința de presă de la Mogoșoaia.

După trei victorii din tot atâtea meciuri posibile, atmosfera în lot este una bună, iar jucătorii speră să consolideze poziția de lider a României. „Performanțele echipelor românești din cupele europene ne dau o foarte mare încredere”, a comentat Săndoi.

Lista lui Săndoi

Portari: Silviu Lung (Univ. Craiova), Cătălin Straton (Rapid)

Fundași: Alexandru Mățel (Farul Constanța), Ștefan Bărboianu, Radu Barbu (U Craiova), Andrei Cordoș (Frosinone Calcio), Cătălin Păun (Rapid), Paul Pârvulescu (Gaz Metan Mediaș), Constantin Grecu (Pandurii Tg. Jiu)

Mijlocași: Gabriel Torje (Dinamo), Andrei Ionescu, Mihai Onicaș, Răzvan Ochiroșii (Steaua), Alexandru Achim (Ceahlăul Piatra Neamț), Mihai Răduț (Internațional Curtea de Argeș), Marius Alexe (FC Astra Ploiești)

Atacanți: Liviu Ganea (FC Astra Ploiești), Mihai Costea (U Craiova), Lucian Răduță (Rapid), Vlad Bujor (Poli Iași) și Sabrin Sburlea (FC Brașov)

articol scris de Cezar Cherciu

Publicat: 01 09. 2009, 09:33
Actualizat: 01 09. 2009, 09:34