Bannerul afișat de gruparea Uniți sub Tricolor a făcut ca meciul dintre România și Kosovo, din preliminariile Campionatului European din 2024, să fie întrerupt în minutul 20.
În căutarea victoriei care să o apropie de turneul final din Germania, România a avut parte de momente dificile pe Arena Națională din cauză grupării Uniți sub Tricolor. În primă fază, galeria a afișat un banner imens pe care scria „Kosovo e Serbia”, ca apoi să trimită în teren numeroase petarde și fumigene.
La recomandarea arbitrului, Ianis Hagi (24 ani) a fost primul care a încercat să liniștească spiritele, însă fără a avea succes. Așa că a fost nevoit Nicolae Stanciu (30 ani), căpitanul primei reprezentative, să încerce să explice că gestul făcut aduce un deserviciu echipei naționale.
În cele din urmă, arbitrul Willy Delajod a hotărât să întrerupă partida în minutul 20 și a trimis ambele echipe la cabine, sub profunda uimire a lui Răzvan Burleanu, prezent în loja Arenei Naționale.
Cel mai probabil, echipa națională a României va primi o amendă uriașă din partea UEFA pentru incidentele care au avut loc la meciul cu Kosov. Ba chiar selecționata condusă de Edi Iordănescu riscă să joace fără spectatori în meciurile de pe teren propriu din preliminariile EURO 2024.
România: Moldovan – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – Cicâldău, Screciu – Stanciu, Hagi, Coman – Puşcaş Rezerve: Târnovanu, Aioani, Rus, M. Marin, Alibec, Mihăilă,Bîrligea, R. Marin, Olaru, Moruțan, Camora, Sorescu Selecționer: Edward Iordănescu
Kosovo: Muric – Vojvoda, A. Rrahmani, Aliti, Paqarada – Zhegrova, Berisha, Loshaj , Berisha – Rashica, Muriqi Rezerve: Ujkani, Bekaj, Hadergjonaj, Beka, Fazliji, Hajrizi, Muslija, Korenica, Rrahmani, Dresevic, Zeqiri, Krasniqi Antrenor: Primoz Gliha
Stadion: Arena Națională Arbitru: Willy Delajod // Asistenți: Erwan Finjean, Philippe Jeanne Arbitru VAR: Benoît Millot // Asistent VAR: Stéphanie Frappart (toți din Franța)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER