Schimbare de ultim moment la U21! Mirel Rădoi a fost nevoit să cheme de urgență un jucător din Liga 1
Mirel Rădoi l-a chemat la lot pe Ștefan Vlădoiu, de la U Craiova CS, după ce Mihai Velisar a acuzat probleme musculare.
Conform FRF, Mihai Velisar va părăsi cantonamentul și va fi înlocuit cu Vlădoiu: „Înlocuire de ulimul moment în lotul României U21! Mihai Velisar s-a prezentat la lot cu probleme musculare, iar staff-ul tehnic, împreună cu cel medical, a decis că fundașul stânga de la Gaz Metan Mediaș nu va putea fi recuperat în timp util. Decizia a fost luată în această seară, când Mihai a simțit dureri în startul ședinței de pregătire. Astfel, în locul fotbalistului de la Mediaș a fost convocat Ștefan Vlădoiu, fundașul de la Universitatea Craiova. Acesta va ajunge în cantonametul de la Centrul Național de Fotbal de la Buftea în această seară”, se arată în comunicatul emis de FRF.
În vârstă de 20 de ani, Vlădoiu a adunat șapte meciuri în Liga 1 în acest sezon, profitând de Regula U21.
România U21 înfruntă Finlanda, joi, de la ora 20:00, în preliminariile pentru EURO 2021. După acest joc de la Voluntari urmează deplasarea din Irlanda de Nord. Partidele României din aceste preliminarii se văd în direct la Pro TV sau Pro X și pot fi ascultate la Radio România Actualități.
Lotul convocat de Mirel Rădoi
Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Ștefan Târnovanu (Poli Iași);
Fundași: Andrei Rațiu (Villarreal / Spania), Radu Boboc (Viitorul Constanța), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Denis Ciobotariu, Ricardo Grigore (ambii Dinamo), Alexandru Pașcanu (CFR Cluj), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaș)
Mijlocași: Cătălin Itu (CFR Cluj), Marius Marin (Pisa / Italia), Andrei Ciobanu (Viitorul Constanța), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Olimpiu Moruțan, Răzvan Oaidă, Dennis Man (toți FCSB), Valentin Mihăilă (Universitatea Craiova), Adrian Șut, George Merloi (ambii Academica Clinceni)
Atacanți: George Ganea (Viitorul Constanța), Adrian Petre (Esbjerg / Danemarca), Robert Moldoveanu (FC Dinamo).