Schimbări majore anunțate de UEFA în programul echipelor naționale!** Se introduce sistemul amicalelor în două manșe
Negocierile purtate de UEFA cu European Club Association (Asociația Cluburilor Europene) s-au finalizat cu mai multe noi reglementări ce vor afecta cluburile, jucătorii și echipele naționale.
Astfel, numărul partidelor amicale internaționale va fi drastic micșorat. În acest moment media meciurilor disputate de echipele naționale este de 12 partide de an. După ultimele negocieri se va ajunge la 9 meciuri anuale.
O altă schimbare majoră constă în faptul că se va introduce conceptul de amical tur-retur, cele două manșe urmând a se disputa pe durata a doi ani.
UEFA a convenit în același timp să plătească salariile jucătorilor care se accidentează în partidele amicale. Totodată, forul european a mărit și suma totală plătită cuburilor care trimit jucători la EURO 2012.