Surse federale susțin că în cazul în care nu vom învinge Franța, pe 11 octombrie, scaunul lui Piți se va clătina serios. La puțin timp după meciul cu Lituania, Mircea Sandu trimitea un prim avertisment la adresa băncii tehnice: „Trebuie să câștigăm neapărat în Feroe. Dacă nu vom reuși acest lucru, atunci naționala va trebui să înceapă un nou ciclu”. Cu alte cuvinte, dacă nu câștigăm viitorul meci, atunci Pițurcă va fi dat afară! Relațiile reci dintre Mircea Sandu și Victor Pițurcă sunt deja cunoscute, iar ultimele evoluții ale naționalei, inclusiv cele de la Euro, nu au fost motive de apropiere între cei doi. Surse federale au povestit că “Nașul” se gândește deja la un nume din străinătate pentru a-i lua locul lui Piți. De asemenea, o altă variantă cu șanse bune de reușită este Răzvan Lucescu, în timp ce Ioan Andone este a treia soluție.
„Pițurcă trebuie să aibă grijă, căci Mircea Sandu nu uită și nu iartă! Oricum, el are toată susținerea mea!“ – Dumitru Dragomir
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER