Se clatină scaunul lui Daum în cazul unei înfrângeri cu Danemarca? Răspunsul categoric al lui Răzvan Burleanu

România are în față un meci extrem de important cu Danemarca, pe 26 martie, la Cluj, în contextul calificării la Campionatul Mondial din 2018, iar Răzvan Burleanu a dat toate asigurările că selecționerul Christoph Daum nu este în pericol chiar și în cazul unui eșec în următorul meci.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, este mulțumit de munca pe care Daum a depus-o din funcția de selecționer al României și pare dispus să îi acorde credit germanului, chiar și în cazul unui eșec cu Danemarca: „Domnul Daum se bucură de toată susținerea mea, indiferent de rezultatul meciului cu Danemarca. Îmi doresc să avem posibilitatea să lucrăm cu Christoph Daum și după această campanie de calificare. S-au pus anumite baze extrem de importante. Daum a contribuit la aceste lucruri, nu vorbim doar de un transfer de mentalitate” a declarat Burleanu scrie DigiSport.

Situația României, în grupa E, este una delicată, iar naționala pare condiționată să câștige meciul de pe Cluj Arena, cu Danemarca, pentru a mai păstra șanse la calificarea la turneul final din 2018. După patru etape, tricolorii sunt pe locul 4, cu 5 puncte, cu cinci mai puține decât liderul grupei, Polonia. 

Programul României în drumul spre CM din Rusia:

  • 26 martie 2017: Armenia – Kazahstan (ora 19:00), Muntenegru – Polonia, România – Danemarca (ora 21:45)
  • 10 iunie 2017: Kazahstan – Danemarca (ora 19:00), Muntenegru – Armenia, Polonia – România (ora 21:45)
  • 1 septembrie 2017: Kazahstan – Danemarca (ora 19:00), Danemarca – Polonia, România – Armenia (ora 21:45)
  • 4 septembrie 2017: Armenia – Danemarca (ora 19:00), Muntenegru – România, Polonia – Kazahstan (ora 21:45)
  • 5 octombrie 2017: Armenia – Polonia (ora 19:00), Muntenegru – Danemarca, România – Kazahstan (ora 21:45)
  • 8 octombrie 2017: Danemarca – România, Kazahstan – Armenia, Polonia – Muntenegru (ora 19:00)
Publicat: 27 02. 2017, 18:50
Actualizat: 27 02. 2017, 18:51