Se înmulțesc găurile în apărare!** Pițurcă a ales greșit: l-a omis pe Latovlevici, dar i-a selecționat pe demotivatul Radu Ștefan și pe Raț, ieșit din formă
Ștefan Radu pare nemotivat atunci când vine la națională.
Meciul cu Olanda, de la Amsterdam, a dovedit încă o dată că avem mari probleme pe cele două benzi ale apărării. Dacă partea dreaptă este deja statuată ca punct vulnerabil de ani buni, fiind acoperită acum cu o improvizație (Tamaș), surpriza neplăcută vine de pe stânga, unde, teoretic, există două variante cu „pedigree” internațional: Răzvan Raț (Șahtior) și Ștefan Radu (Lazio). Ambii însă au arătat slăbiciuni la ultimele meciuri. Ștefan Radu a fost destul de șters atât la amicalul cu Belgia, de la finalul anului trecut, cât și la jocul oficial de la Budapesta, stafful naționalei bănuindu-l de o implicare mai puțin accentuată ca la echipa de club.
Situație incertă, evoluție slabă
Căpitanul Răzvan Raț este și el într-o scădere de formă evidentă. După ce a suferit la jocul cu Olanda, de la București (0-4), motiv de neconvocare la amicalul cu Belgia, Raț a fost unul dintre cei mai slabi jucători de pe teren la Amsterdam. Adversarul său direct, Lens, a făcut ce a vrut: i-a furat mingea românului la prima reușită olandeză, a scos un penalty și a marcat ultimul gol. Raț n-a existat nici pe faza de atac (este adevărat, nu numai el!). La aproape 32 de ani, cu o situație incertă la club – este pe picior de plecare, fiind dorit, se pare de West Ham (Premier League) -, Răzvan pierde teren și lasă loc discuțiilor despre convocarea lui Iasmin Latovlevici la echipa națională. Stelistul are cel puțin un plus: a dovedit că este într-o formă deosebită.
Faptul că Tănase a venit la națională are o legătură cu melosul românesc. E piesa aia, „du-dă, du-dă, du-dă”. Normal, era nevoie și de Dodel
Cornel Dinu