Se poate și în ceasul al 12-lea

ProSport prezintă patru exemple de performanțe ale unor români care au crezut până la capăt în șansa lor. Marian Oprea sau Sandra Izbașa pot fi modele

Izbașa a luat aur olimpic în 2008 și în 2012 la ultimele evoluții din concurs. Oprea a curcerit medalii din ultimele tentative

Naționala de rugby a câștigat sâmbătă în secvențele finale ale meciului cu Canada, iar reprezentativa masculină de handbal reușea o minune în 2010 la returul barajului cu Rusia

Victoria în sport ține și de inspirația de moment a protagoniștilor care și-au pus în ultima pojghiță de speranță toată puterea lor. Mulți dintre ei au meșterit adevărate capodopere când nimeni nu se mai aștepta.

ProSport vă propune patru exemple de sportivi sau de echipe românești care au mers până în pânzele albe. Și-au atins țelul, iar istoria performanței lor poate constitui dintr-o perspectivă o lecție pentru selecționata de fotbal. Echipa care trebuie să întoarcă în această seară scorul de 1-3, cu Grecia, din turul barajului pentru CM 2014.

PRAGUL PSIHOLOGIC E DE TRECUT
Triplusaltistul Marian Oprea (31 de ani) a crezut până la capăt în șansele sale într-o probă în care poate fi decisiv fiecare centrimetru din prag sau fiecare fir de nisip. „Struțul” a cucerit de-a lungul carierei două medalii din ultimele tentative! În 2000, la Santiago de Chile, el a devenit campion mondial de juniori (16,41 m) din a șasea încercare, iar cinci ani mai târziu, la CM de la Helsinki, lua bronzul (17,40 m) tot din elanul final.

„Atât timp cât jocul nu s-a terminat, datoria noastră e să credem în șanse oricât de mici ar fi. Așa am fost crescuți. Cred că toți jucătorii din naționala lui Pițurcă sunt forte din punct de vedere psihic. Asta intră în profilul care-i recomandă pentu prima reprezentativă și sunt sigur că vor fructifica ocazia de a merge în Brazilia”, spune vicecampionul olimpic de la… Atena.

CALM ȘI CONCENTRARE ÎN MOMENTE CHEIE

Cel mai nou exemplu de reușită tricoloră vine de lângă Arcul de… Triumf! Reprezentativa de rugby e ultima echipă din România pentru care cronometrul de pe tabelă n-a contat. Sâmbătă, într-un meci-test, cu formația Canadei, „stejarii” au învins (21-20) în ultimele secunde echipa care-i răpusese de două ori la Cupa Mondială. Omul meciului a fost stelistul Florin Vlaicu (27 de ani), un tip pe care emoțiile nu l-au copleșit la niciuna dintre cele șapte lovituri de pedeapsă transformate. „Nu m-am gândit că ultima e o transformare de totul sau nimic, ci că așa pot ajuta echipa. Am încercat să rămân calm, să mă concentrez la ce am de făcut”, a povestit rugbystul naționalei.

„THE WINNER TAKES IT ALL”

Și într-un sport marcat de talentul șlefuit la Deva, Onești sau București, România a impresionat. Sandra Izbașa (23 de ani, foto) a cucerit ambele titluri olimpice (2008 – sol, 2012 – sărituri) intrând ultima în concurs. Iar rezultatele obținute spun multe despre caracterul său de fier clădit în mii de ore de antrenament. Ce spunea Sandra în 2008? „Sunt foarte mulțumită că am intrat ultima în concurs. Presiunea nu a fost mai mare, sunt obișnuită. Și a fost bine că, evoluând ultima, am știut că pot să dau tot ce pot”. Încă un exemplu că pe ultima sută de metri se pot atinge stelele.

TENSIUNEA POATE GENERA AUTODEPĂ‚ȘIRE

În iunie 2010, naționala masculină de handbal juca barajul de calificare pentru CM din Suedia cu Rusia. Fusese o primă manșă dezamăgitoare în fața a 5.000 de fani la Polivalentă (scor 28-32), dar peste șase zile avea să urmeze o partidă fabuloasă în apropierea Moscovei. Deși nimeni nu le mai oferea credit, elevii lui Vasile Stângă aveau să întoarcă rezultatul din meciul tur, 37-32!

„Toată povestea calificării a plecat de la o ceartă, în dimineața jocului retur cu Rusia. Am fost chemați la o ședință tehnică, eu am susținut că nu are rost să mai vorbim, ci să facem ce știm noi mai bine. A rezultat o discuție aprinsă, în urma căreia am ieșit foarte montați. A urmat o victorie uriașă și am lăsat pentru prima dată Rusia în afara unei ediții a CM”, a rememorat Alin Șania. Și el, ca și grupul prezentat mai sus, demonstrează că nivelul de concentrare al sportivilor români în situații limită crește spontan. Chiar în ceasul al 12-lea. Chiar la posibilele penalty-uri.

Publicat: 19 11. 2013, 09:03
Actualizat: 19 11. 2013, 11:42