Problemele lui Cristi Chivu îl readuc în echipa națională pe Dorin Goian, care, în caz de nevoie, va face pereche în centrul defensivei cu Gabi Tamaș. Chiar dacă, aparent, ar fi o pierdere mare pentru echipa națională, posibila ieșire a lui Chivu poate fi acoperită. Lucescu jr va miza pe cuplul Tamaș – Goian (foto) în centrul defensivei, același care a dus greul la ultimul turneu final la care România a participat: Euro 2008. „Sunt un cuplu sudat, se completează foarte bine. Asta contează cel mai mult”, a declarat un federal.
Tamaș și Goian au jucat împreună de 21 de ori pentru echipa națională. Cu ei pe teren s-au pierdut numai șase meciuri și s-au încasat 17 goluri. Importante au fost jocurile cu Olanda (scor 1-0, din octombrie 2007 / preliminarii CE), în care Goian a și marcat golul victoriei, cu Franța (0-0) și Italia (1-1, ambele de la turneul final al Euro 2008) și din nou cu Franța (2-2, octombrie 2008 / preliminariile CM). Ultimul joc cu ei pe teren a fost victoria din amicalul cu Honduras, 3-0, singura înregistrată de națională în 2010.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER