Mircea Sandu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal, a declarat că Anghel Iordănescu nu va fi viitorul selecționer al naționalei, avertizând asupra situației incerte cauzată de plecarea lui Victor Pițurcă de la Al Ittihad: „E o nebunie să anunți selecționerul săptămâna viitoare. Cine le trimite telegrame de convocare jucătorilor? Sunt foarte multe detalii, nu se pomenește pe pământ ce a făcut acest Burleanu”, a declarat acesta la Look TV.
„Iordănescu nu va fi selecționer, am vorbit azi cu el, nu va accepta. I-am spus că e timpul să-și asume responsabilitatea, să ia lângă el un antrenor cu experiență să-l ajute și doi tineri, precum Moldovan și Contra, pe care să-i formeze. Dar el nu vrea, mi-a zis clar. Interimatul nu are niciun farmec. Ori îi dai omului o responsabilitate, ori îl păcălești. Situația e periculoasă”, a continuat Mircea Sandu.
În cadrul unei conferințe de presă, Răzvan Burleanu a dezvăluit faptul că numele selecționerului va fi aflat la finalul săptămânii următoare, oferind câteva detalii referitoare la el: e român, a făcut performanță atât în străinătate, cât și în țară și se află în acest moment sub contract.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER