Vicecampioana mondială a ieșit pe ultimul loc în Grupa C de la Euro. A făcut un singur punct, acel 0-0 cu echipa lui Pițurcă, a marcat doar un gol și a primit șase, iar în preliminariile CM 2010 va juca din nou împotriva României.
Bilanț catastrofal pentru orice selecționer, nu însă și pentru bizarul Raymond Domenech, care, chemat să explice după 0-2 cu Italia cauzele eșecului, a lăsat mască o Franță întreagă, cerând-o în căsătorie în direct pe iubita sa!
După care a revenit cu picioarele pe pământ, cu o prezicere care se vrea a-l implica în continuare și pe el: „Naționala aceasta are un viitor frumos”. Rămâne de văzut dacă la fel va gândi și președintele federației, Jean Pierre Escalettes, care i-a fixat deja un rendez-vous explicativ lui Domenech pentru data de 3 iulie, când biroul forului executiv va decide dacă va lăsa „cocoșii” în mâinile lui „monsieur” Raymond sau le va găsi alt paznic, ca Didier Deschamps.
Veteranii renunță, Henry continuă Fundașul Lilian Thuram (36 de ani) și mijlocașul defensiv Claude Makelele (35 de ani) au anunțat că pentru ei Euro a fost ultima aventură în tricoul echipei naționale. În schimb, atacantul Thierry Henry, care anunțase același lucru în urmă cu câteva luni, s-a răzgândit și a anuțat că se poate conta pe el pentru preliminariile CM din 2010.
Aveți încredere în acest grup, pentru că este de mare viitor. Eu sunt mândru de felul în care am luptat în inferioritate numerică împotriva Italiei RAYMOND DOMENECH selecționer Franța
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER