Se tem de un complot bosniaco-albanez!** Vezi obiectivele negocierilor!

Conducătorii FRF au pus la punct strategia cu care vor aborda
negocierile de vineri, pentru stabilirea programului din Grupa D a
preliminariilor Euro 2012.
Selecționerul Răzvan Lucescu și directorul general al federației,
Ionuț Lupescu, pleacă mâine spre Luxemburg, acolo unde vor discuta
cu delegațiile din Franța, Bosnia, Belarus, Albania și Luxemburg.
Românii se așteaptă la runde dificile de negocieri și la o posibilă
ostilitate a albanezilor, care ar duce la îngreunarea
misiunii.
Ajutați de președintele FRF, Mircea Sandu, cei doi emisari ai FRF
au stabilit trei obiective majore:

1. Start
cu o echipă mică

Se dorește ca, pe cât posibil, primul meci din campanie, care va
avea loc pe 3 sau 4 septembrie, să nu fie în compania unui adversar
puternic. Oficialii FRF vor să evite pentru această dată Franța,
Bosnia și chiar Belarus, dorind ca naționala să debuteze pe teren
propriu împotriva Albaniei sau a Luxemburgului. Pe lângă faptul că
meciurile de debut sunt întotdeauna delicate, România nu se va
putea baza în primul meci din calificări pe căpitanul Chivu,
suspendat din cauza cartonașului roșu primit cu Serbia.

2. Cu
Franța, pe noul stadion

Lupescu și Lucescu au planificat și o strategie specială de
abordare a principalelor contracandidate la calificare, Franța și
Bosnia. Cei doi vor să obțină la Luxemburg un program care să aducă
meciul Franța – România în octombrie 2010 și Bosnia – România în
martie 2011. În plus, delegația FRF încearcă să programeze returul
cu Franța la București, preferabil în septembrie 2011, când noul
stadion Național va fi gata.

3.
„Duble” echilibrate

Un alt punct important al programului pe care cei doi vor să-l
obțină este echilibrul fiecărei acțiuni. Preliminariile se dispută
în șase „duble”, două în toamna acestui an și patru în 2011. Partea
română va încerca să evite ca tricolorii să joace două meciuri cu
adversari grei unul după altul sau două meciuri din aceeași lună în
deplasare.

Mustedanagic, om de legătură?

În timpul negocierilor, oficialii FRF se așteaptă ca Albania să
adopte o poziție mai degrabă ostilă față de România și să refuze
propunerile noastre în favoarea celor bosniace. Omul de legătură
dintre Bosnia și Albania ar putea fi Dzemal Mustedanagic, unul
dintre secunzii naționalei albaneze, care e bosniac.


„Am discutat cu francezii și, dacă vom juca turul la ei,
cu siguranță că partida-retur o vom disputa la București, pe noul
stadion”
, Mircea Sandu, președinte FRF


Obiective la
negocieri

De evitat:

â–ºsă disputăm primul joc al preliminariilor cu Franța sau
Bosnia

â–ºsă jucăm două meciuri consecutive în deplasare (mai ales în
„dublele” întinse pe câte patru zile)

â–ºsă programăm partida cu Franța, de la Paris, spre finalul
preliminariilor

De preferat

â–ºsă legăm fiecare meci greu de unul cu un adversar facil

â–ºsă jucăm returul cu Franța la București, în septembrie 2011

â–ºsă nu ne terminăm cele zece meciuri înainte de ultima dată pusă
la dispoziție de UEFA (11 octombrie 2011)

â–ºsă „prindem” jocurile tari toamna, atunci când e demonstrat
statistic că naționala tricoloră dă cel mai bun randament

CALENDARul
PRELIMINARIILOR

â–º3/4 și 7 septembrie 2010

â–º8/9 și 12 octombrie 2010

â–º25/26 și 29 martie 2011

â–º3/4 și 7 iunie 2011

â–º2/3 și 6 septembrie 2011

â–º7/8 și 11 octombrie 2011

Publicat: 17 02. 2010, 09:59
Actualizat: 17 02. 2010, 10:06