„Secundul” lui Daum, dezvăluiri în presa din Belgia într-un „moment zero” al relației cu FRF. Fanii și presa, criticați dur
Rudi Verkempinck, antrenorul secund al echipei naționale a României, a acordat un interviu publicației belgiene Sporza, în care a vorbit despre probleme stranierilor României, despre campania ratată de calificare la CM 2018 și presiunea mediatică din țară.
„Stranierii nu joacă suficient”, este concluzia trasă de Verkempinck. Echipa națională a României a fost învinsă de reprezentativa Muntenegrului, la Podogrica (0-1), și a ratat orice șansă de a se mai califica la Campionatul Mondial din 2018, găzduit de Rusia. Într-un interviu acordat publicației belgiene Sporza, Rudi Verkempinck a vorbit pe larg despre problemele fotbaliștilor români, despre reconstrucția de la echipa națională și presiunea mediatică din România. Belgianul spune că „presa din România vrea un antrenor român”.
„Avem o echipă tânără, dar suntem în plină reconstrucție. România are nevoie de timp ca să contruiască. Ținta va fi de acum calificarea la Euro 2020. Dezamăgirea ratării calificării a fost foarte mare, în special printre suporteri, dar este o formă de lipsă de realism. Nu vor să conștientizeze că suntem mai slabi decât Danemarca și Polonia în acest moment. Realitatea doare. Evident că toată lumea vrea ca România să meargă la Campionatul Mondial. E greu de spus, dar nu suntem îndeajuns de competitivi împotriva acestor echipe.
Am adus mulți jucători noi la echipa națională. E o senzație plăcută să contribui la viitorul unei echipe, dar te poți lovi cu capul de zid dacă nu te califici la Campionatul Mondial. Dezamăgirea este foarte mare. Cred că vor avea alt antrenor pentru calificările la Euro 2020, contractul nostru se va sfârși în decembrie. Am avut o discuție cu președintele, dar nu a fost luată nicio decizie încă. Vor să continuăm, dar există o presiune foarte mare din partea media, care își dorește un antrenor român. Nu știu dacă vom mai rămâne și la meciurile cu Kazahstan și Danemarca sau va fi o demisie, dar cu jucătorii nu există nicio problemă. Presiunea presei este deosebită, în special pentru Christoph. Nu se mai vorbește despre fotbal, e vorba doar despre ‘când te oprești?‘.
Stanciu este un jucător foarte important pentru România. E playmaker-ul nostru, o face foarte bine, dar e încă tânăr și nu poate fi un lider. Trebuie să facă pași, iar asta va veni în timp. Una dintre problemele noastre este că stranierii nu joacă suficient în momentul de față, deci le lipsește ritmul. Stanciu nu joacă, Chiricheș, la Napoli, nu joacă. Sunt jucători foarte importanți pentru noi. Concurența cu Hanni, Trebel și Dendoncker este prea mare, dar Stanciu este un adevărat număr 10. Trebuie să rămână încrezător”,a spus Rudi Verkempinck în Sporza.