Răzvan Burleanu, președintele FRF, n-a putut răspunde miercuri atunci când a fost întrebat de jurnalistul Grigore Cartianu dacă știe echipa României care la Mondialul din 1994 a obținut cele mai bune rezultate din istoria naționalei tricolore. Uluitorul episod, petrecut în timpul emisiunii „Fanatik Show”, de la Look TV, a dezvăluit că omul care conduce acum fotbalul românesc are lacune incompatibile cu funcția sa, dar și o abilitate remarcabilă pentru vârsta sa (29 de ani) de a „fenta” întrebările incomode.
Grigore Cartianu, jurnalist la „Adevărul”, i-a dăruit lui Burleanu un exemplar din cartea sa, „Hagi”, și l-a întrebat dacă știe echipa de legendă a României din 1994. Președintele FRF a ezitat, apoi a dat un răspuns ambiguu: „Nu știu dacă o pot enumera exact, în integralitatea ei… Știu momentele importante… Incidentul cu Vlădoiu, care a venit mai repede acasă… Gică Popescu, Hagi, Ilie Dumitrescu… Dan Petrescu… Dacă e nevoie, pot continua…”. Ziaristul l-a ajutat discret: „Răducioiu, care acum e în federație…”. „Da, Răducioiu, de la Under 17″.
Cartianu: „Probabil era prea tânăr în ”94. Dar și eu aveam 1 an în 1970 și știu pe dinafară echipa României de la Mondialul din Mexic„
Stânjeniți și ei, probabil, de postura penibilă în care era capul FRF, ziariștii din studio n-au insistat asupra subiectului. „Rămăsese puțin timp până la pauza publicitară”, a explicat, după emisiune, Grigore Cartianu, care era și el surprins de superficialitatea lui Răzvan Burleanu: „Probabil că era prea tânăr domnul Burleanu pe atunci, avea doar 10 ani. E adevărat, însă, că și eu aveam numai 1 an în 1970, dar asta nu mă împiedică să știu pe dinafară, pe posturi, toată echipa României care a participat la Mondialul din Mexic”.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, împlinise 10 ani cu două zile înainte ca România să joace cel mai frumos meci de la Mondialul din 1994, pe 3 iulie, cu Argentina.
În 1994, România s-a calificat până în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, fiind eliminată la penalty-uri de Suedia după un meci în care a condus cu 2-1 și a avut superioritate numerică ultimele 19 minute (Schwarz fiind eliminat în minutul 101).
Informare pentru președintele FRF
Pentru informarea lui Răzvan Burleanu, președintele FRF, ProSport îi prezintă rezultatele naționalei de care răspunde la Mondialul din 1994, precum și echipa-tip a acelui turneu final fabulos.
Grupa A: România-Columbia 3-1, SUA–Elveția 1-1, Elveția-România 4-1, SUA-Columbia 2-1, SUA-România 0-1, Columbia-Elveția 2-0.
Clasament: 1. România – 6 puncte (golaveraj 5-5), 2. Elveția – 4 puncte (golaveraj 5-4), 3. SUA – 4 puncte (golaveraj 3-3), 4. Columbia – 3 puncte (golaveraj 4-5).
Optimi de finală: România-Argentina 3-2 (2-1). Marcatori: Ilie Dumitrescu (min. 11 și 18), Hagi (min. 58) / Batistuta (min. 16 – din penalty), Balbo (min. 75)
Sferturi de finală: România-Suedia 2-2 (0-0, 1-1, 2-1); 4-5 la lovituri de departajare. Marcatori: Răducioiu (min. 88 și 101) / Brolin (min. 78), K. Andersson (min. 115). La loviturile de departajare au marcat: Răducioiu, Hagi, Lupescu, și Ilie Dumitrescu / K. Andersson, Brolin, Ingesson, R. Nilsson, K. Larsson. Au ratat: Petrescu, Belodedici / Mild
Echipa-tip a României la Mondialul din 1994: Stelea/Prunea – Dan Petrescu, Mihali, Belodedici, Prodan, Dorinel Munteanu/Selymess – Lupescu, Gică Popescu, Hagi – Răducioiu, Ilie Dumitrescu. Antrenor: Anghel Iordănescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER