Selecționata U21 a României și-a aflat adversarii pentru calificarea la EURO 2025. Peste cine vor da piept elevii lui Emil Săndoi în drumul spre Slovacia
Tricolorii U21 și-au aflat astăzi, 2 februarie, adversarii din grupa pentru preliminariile Campionatului European de fotbal din 2025.
Selecționata U21 a României și-a aflat adversarii pentru calificarea la EURO 2025. Peste cine vor da piept elevii lui Emil Săndoi în drumul spre Slovacia
La sediul UEFA din Nyon, reprezentativa U21 a României a fost cap de serie și a fost trimisă în Grupa E, alături de Elveția, Finlanda, Albania, Muntenegru, Armenia.
Selecționata condusă de Emil Săndoi va începe campania de calificare în luna septembrie a acestui ani.
Cum poate România să obțină accederea la Campionatul European din 2025: Se califică cele nouă câștigătoare de grupă, cele mai bune 3 echipei clasate pe locul 2, dar și alte 3 formații care vor câștiga barajul celorlalte 6 locuri 2.
- În plus, Slovacia este țara gazdă, iar aceasta este calificată deja.
Cum arată grupele de calificare la EURO U21 2025:
Grupa A: Italia, Irlanda, Norvegia, Turcia, Letonia, San Marino
Grupa B: Spania, Belgia, Scoția, Ungaria, Kazahstan, Malta
Grupa C: Țările de Jos, Suedia, Georgia, Macedonia de Nord, Moldova, Gibraltar
Grupa D: Germania, Polonia, Israel, Bulgaria, Kosovo, Estonia
Grupa E: ROMÂNIA, Elveția, Finlanda, Albania, Muntenegru, Armenia
Grupa F: Anglia, Ucraina, Serbia, Irlanda de Nord, Azerbaidjan, Luxemburg
Grupa G: Portugalia, Croația, Grecia, Belarus, Insulele Feroe, Andorra
Grupa H: Franța, Austria, Slovenia, Bosnia și Herțegovina, Cipru
Grupa I: Danemarca, Cehia, Islanda, Țara Galilor, Lituania
Selecționata U21 a României este deja calificată la EURO 2023, fiind țara gazdă a turneului.
Elevii lui Emil Săndoi fac parte din Grupa A alături de Spania, Ucraina și Croația.
„Nu știu ce aș putea să spun după tragerea la sorți. E adevărat, întâlnim iarăși Spania. Am făcut o declarație după jocul amical, că dacă vom juca de mai multe ori, nu va mai fi același rezultat.
Este o grupă complicată, era normal să fie așa. Dacă stau să mă gândesc, și Ucraina are echipe de club, Șahtior Donețk joacă în Champions League, Dinamo Kiev, Croația, la fel. Am încredere în generația pe care o avem.
Avem o mare responsabilitate, având în vedere că turneul final se va disputa la noi. Vom avea suporterii aproape. Ne dorim să avem un parcurs bun și să ieșim din grupă.
Nu vreau să facem comparații între generații. S-a reușit o performanță deosebită, atât timp cât s-a disputat o semifinală de turneu final, la fel și cu Adi Mutu la timonă. Chiar dacă echipa nu a ieșit din grupe, nu a pierdut niciun joc. Ne dorim să fim pe urmele celor două generații de dinaintea noastră.
Am avut o singură acțiune, dar sunt mulțumit. De la primul joc amical pe care l-am avut cu Spania până la cel de-al doilea joc amical s-a văzut o schimbare clară. Avem unele probleme pentru că aveam un singur joc amical cu Ucraina în luna noiembrie și, din păcate, am căzut cu Ucraina în grupă.
Nu cred că mai vor să joace, așa ne-au transmis. Vom fi presați de timp, va trebui să găsim cel puțin un adversar pentru luna viitoare. Apoi, vor fi două jocuri amicale în primăvară cu Portugalia și Hermania, doi adversari de calibru.
Jucătorii trebuie să fie concentrați la toate evoluțiile din campionat. La un turneu final, întâlnesc jucători care sunt în Champions League, în campionate puternice, și vor trebui să se autodepășească de la joc la joc”, a declarat Emil Săndoi după tragerea la sorți pentru EURO 2023.