Selecționerul echipei naționale a Elveției, Murat Yakin, a vorbit despre meciul cu România, din preliminariile CE 2024.
Murat Yakin, selecționerul reprezentativei Elveției, a prefațat meciul pe care echipa lui îl va juca pe teren propriu cu România, din preliminariile CE 2024.
Antrenorul echipei care pe 19 iunie va primi vizita „tricolorilor” știe că elevii săi vor avea un mare avantaj în acest meci. Elvețienii au dat gata toate biletele pentru această întâlnire, care va avea loc pe un stadion cu o capacitate de 16.800 de locuri, astfel că elevii lui Edi Iordănescu vor fi supuși unei presiuni fantastice.
„Este minunat că meciul cu România se va disputa cu casa închisă. Iar în curând vom putea juca şi la Berna, fiindcă din 2025 va exista din nou gazon natural pe stadionul Wankdorf”, a declarat Murat Yakin.
Selecționerul echipei naționale a Elveției s-a declarat încântat că are foarte multe opțiuni pentru postul de portar, unde postul de titular pare totuși „arestat” de Yann Sommer.
„Prefer să fie așa decât invers. Datorăm asta (n.r. numărul mare de portari valoroși) în primul rând celui care este antrenorul nostru cu portarii, Patrick Foletti, Fox – cum i se spune, care se ocupă şi de formarea antrenorilor cu portarii din Elveţia. Este o legendă.
Descoperă talentele, le însoţeşte de la cea mai fragedă vârstă şi le formează nu doar pe plan tehnic, dar şi personal. Are un ochi pe care eu nu îl am. Poate spune dacă un jucător are calităţile pentru a deveni un portar mare”, a declarat Murat Yakin.
Lotul Elveției pentru meciurile cu Andorra și România:
Portari: Gregor Kobel (Borussia Dortmund), Yvon Mvogo (FC Lorient), Yann Sommer (Bayern Munchen)
Fundași: Manuel Akanji (Manchester City), Eray Comert (Valencia), Nico Elvedi (Borussia Monchengladbach), Ulisses Garcia (Young Boys), Jordan Lotomba (Nice), Ricardo Rodriguez (Torino), Fabian Schar (Newcastle), Cedric Zesiger (Young Boys)
Mijlocași: Edimilson Fernandes (Mainz 05), Michel Aebischer (Bologna), Remo Freuler (Nottingham Forest), Xherdan Shaqiri (Chicago), Djibril Sow (Eintracht Frankfurt), Renato Steffen (Lugano), Uran Bislimi (Lugano), Ruben Vargas (Augsburg), Granit Xhaka (Arsenal), Denis Zakaria (Chelsea), Steven Zuber (AEK Atena)
Atacanți: Zeki Amdouni (FC Basel), Haris Seferovic (Celta Vigo), Andi Zeqiri (FC Basel)
Fostul atacant al echipei naționale a României, Ciprian Marica, spune că „tricolorii” trebuie să țintească patru puncte din jocurile cu Kosovo și Elveția. Acționarul minoritar de la Farul avertizează, însă, că adversarele noastre stau mai bine la capitolul valorii individuale a fotbaliștilor.
„(n.r. – despre meciurile naționalei cu Kosovo și Elveția) Am început bine această campanie, sunt într-o formă bună, avem șansa noastră și trebuie să credem în ea. Nu va fi ușor, au jucători, individual, mai buni decât jucătorii noștri.
Trebuie să fim uniți, doar forța grupului și nucleul pot să ne ducă spre performanță. Eu cred că 4 puncte sunt foarte mulțumitoare pentru aceste două partide. Realistic sunt 6 puncte în joc, orice e posibil. Am văzut Inter cu City, credeam că o să fie o diferență colosală. Și am văzut un Inter jucând de o manieră fantastică, punând probleme. Și doar cu noroc, cu șansă, a câștigat City. Suntem o echipă de moral. E clar că venim după aceste două victorii, moralul și atmosfera sunt bune.
Cred în atmosfera bună și în faptul că se simt bine jucătorii. Am văzut și interviurile, și atmosfera pare că e bună”, a spus Ciprian Marica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER