Selecționerul Islandei, cea mai tare declarație după remiza cu România! Vrea să ne ajute pentru a ne califica la barajul CM 2022: „Dacă reușim asta, mă întorc aici ca să-mi cumpărați o bere”

selectionerul islandei ajuta romania sa mi cumparati o bere
Vezi galeria foto - 4 poze

Selecţionerul Islandei Arnar Vidarsson a declarat că încearcă să ajute România să se califice la barajul pentru CM 2022. Speră să obțină puncte în partida cu Macedonia de Nord.

Duminică se joacă ultimele meciuri din grupă: Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda şi Liechtenstein – România. Pentru a ocupa poziția a doua, ce duce la baraj, „tricolorii” trebuie să învingă Liechtenstein, iar Islanda să nu piardă cu Macedonia de Nord.

Calculele pentru calificarea României la barajul pentru Campionatul Mondial 2022.

Selecționerul Islandei, cea mai tare declarație după remiza cu România! Vrea să ne ajute pentru a ne califica la barajul CM 2022: „Dacă reușim asta, mă întorc aici ca să-mi cumpărați o bere”

Joi seară, România – Islanda s-a încheiat 0-0. În celelalte dueluri ale grupei, Macedonia de Nord a învins Armenia cu 5-0, iar Germania a depășit Liechtenstein cu 9-0.

Altfel, Florin Prunea l-a atacat pe Mirel Rădoi după România – Islanda: „Ce e circul ăsta? Nu avem selecționer de șase ani!”.

„A fost un meci strâns în care România putea câştiga, dar şi noi am avut ocaziile noastre. Îmi pare rău pentru naţionala României, pentru că ştiu că avea nevoie de trei puncte azi pentru a spera la baraj. Înaintea meciului m-a întrebat cineva dacă aş fi mulţumit cu un 0-0 la Bucureşti şi am spus da. Nu putea prezice nimeni asta, dar da, acum sunt mulţumit. Sper să facem un joc la fel de bun în Macedonia de Nord. Şi pentru că românii sunt aşa de prietenoşi sper să îi putem ajuta.

Toţi ne dorim să obţinem un rezultat bun la Skopje. Dacă reuşim, o să mă întorc aici ca să îmi cumpăraţi o bere”, a spus Arnar Vidarsson după meciul de la București.

Selecționerul Islandei a continuat: „Pentru mine, punctul forte al României este atacul în viteză. România este o echipă foarte periculoasă şi am văzut asta şi în meciul tur. Am fost mereu impresionat de jucătorii români. Când eram copil am admirat Steaua Bucureşti care învingea Barcelona în Cupa Campionilor Europeni, apoi mai târziu am văzut naţionala României la Cupa Mondială din SUA. Iar azi România are o generaţie tânără la fel de bună şi pot spune că admir stilul ei de joc. România are jucători foarte foarte buni, sunt fanul acestei echipe”.

 

Publicat: 12 11. 2021, 09:13