Selecționerul Israelului, declarație surprinzătoare înaintea meciului împotriva României: „Nu e un joc critic!”. Cum a analizat Alon Hazan grupa de calificare la EURO 2024
Selecționerul echiopei naționale a Israelului a prefațat meciul împotriva României, din preliminariile EURO 2024, care va avea loc sâmbătă.
Selecționerul Israelului, declarație surprinzătoare înaintea meciului împotriva României: „Nu e un joc critic!”. Cum a analizat Alon Hazan grupa de calificare la EURO 2024
Alon Hazan, selecționerul echipei naționale a Israelului, a vorbit despre meciul pe care echipa sa îl va juca sâmbătă în România, împotriva reprezentativei țării noastre.
Partida pare una crucială în lupta pentru locul 2 al grupei, calificant la Campionatul European din 2024, dar antrenorul în vârstă de 55 de ani spune că zarurile nu vor fi aruncate indiferent de scorul care va sta scris pe tabela de marcaj la finalul celor 90 de minute.
Acesta a anunțat că nu va schimba tactica față de meciurile trecute, ci doar va încerca să adapteze echipa adversarului.
Alon Hazan a spus că se aștepta de la început ca lupta pentru poziția a doua a clasamentului grupei să se dea între România, Israel și Kosovo.
„Rămân la opinia mea, că nu e un joc critic. Dar, își are ponderea lui. În ansamblu, noi încercăm să construim o bază solidă pentru punctul critic, care e ultimul meci din grupă. Pentru asta vrem să jucăm cât mai bine. Critic va fi ultimul meci. Nu vom schimba modul în care vom juca, dar vom adapta la lucrurile care sunt în curs.
Am știut de la început că echipele din Kosovo, Israel și România se vor lupta pentru locul doi în această grpuă. Mă așteptam la acest lucru de la bun început. Știm asta și încercăm să ne comportăm ca atare. Sunt chesii tactice pe care le iau în considerare încă de când s-a extras grupa preliminară.
Nu e vorba de teamă, e vorba de o pregătire tactică în această confruntare”, a declarat Alon Hazan, selecționerul Israelului.
Alon Hazan s-a enervat în timpul conferinței de presă: „Vreți să antrenați în locul meu?”
Selecționerului echipei naționale a Israelului, Alon Hazan, i-au cedat nervii în timpul conferinței de presă premergătoare meciului împotriva reprezentativei României, din preliminariile Campionatului European de anul viitor.
Acesta s-a arătat deranjat de modul lent în care decurgea discuția cu jurnaliștii și a răbufnit, fiind presat de timpul scurt pe care îl mai avea la dispoziție până la începerea ședinței oficiale de pregătire.
„Pe rând! Poate ați vrea să răspund în engleză, pentru a scurta și a fi mai clar? Nu? Trebuie să înțelegeți, îmi pare rău, dar în 15 minute ne începe antrenamentul. Dacă vreți să antrenați în locul meu și eu să rămân în sala de conferințe, nu este nicio problemă!”, a spus Alon Hazan.
Meciul România – Israel se joacă sâmbătă, 9 septembrie, ora 21.45, în preliminariile pentru EURO 2024.