Selecționerul Poloniei sare în apărarea lui Daum! Nawalka: „Este unul dintre cei mai buni antrenori pe care îi știu!”

Adam Nawalka, selecționerul echipei naționale a Poloniei, a declarat după victoria, scor 3-0, cu România, că se văd schimbări în jocul tricolorilor după venirea lui Christoph Daum, iar succesul a fost obținut mult mai greu decât o arată scorul.

„Echipa României ne-a dat o replica foarte puternică. Dacă ne uităm la rezultat, într-adevăr pare că a fost un meci ușor, însă, dacă analizăm atent, vedem că am întâlnit o echipă foarte bine organizata. Am condus cu 1-0, am jucat apoi consecvent, la începutul reprizei a doua echipa României a avut câteva ocazii, însă noi am jucat foarte bine pe contraatac.

Antrenorul Daum a știut ce spune atunci când a declarat că dacă ni se permite să jucăm pe contraatac suntem foarte puternici însă în prima repriză am putut să jucăm foarte bine și atacul pozițional.

Într-adevăr se văd schimbări care au apărut în jocul României odată cu venirea antrenorului Daum, printre care, în mod special, organizarea foarte bună a jocului. Din punctul meu de vedere, Daum este unul dintre cei mai buni antrenori pe care îi știu și acest lucru se vede în stilul de joc, mai ales în mobilitatea jucătorilor și în jocul de atac.

Până la urmă este prima înfrângere la un scor mare pe care România a suferit-o. Românii au jucat bine însă noi am fost de neoprit și am jucat la capacitate maximă”, a spus Nawalka la Dolce Sport.

Grosicki a deschis scorul pentru naționala Poloniei, după o acțiune individuală, după doar 11 minute de joc. Teodorczyk i-a pasat lui Lewandowski, starul de la Bayern i-a dat cap în cap pe Grigore și Benzar, a intrat nestingherit în careu, a șutat cu stângul și-i dă mâinile peste cap lui Tătărușanu, incapabil să intervină. Starul echipei Bayern Munchen a realizat dubla, în minutul 90+1, din lovitură de la 11 metri.

În urma acestui rezultat, Polonia este liderul grupei E, cu 10 puncte, cu două mai multe decât Muntenegru, în timp ce România ocupă locul patru, cu cinci puncte după patru etape disputate.

Mediafax

 

Publicat: 12 11. 2016, 12:51
Actualizat: 12 11. 2016, 12:53