Fostul jucător al Stelei și al lui Dinamo, Dennis Șerban, a comentat șansele echipei naționale a României în meciul cu Serbia. Fostul internațional a declarat că nu crede în valoarea Serbiei, pentru că nu se ridică la nivelul echipei "tricolore". De asemenea el a spus că unul din atuurile echipei naționale este Florin Costea, atacantul Craiovei fiind într-o formă letală în ultima vreme.
"Avem jucători de valoare în apărare, când e vorba de un asemenea meci, toți se vor motiva. Nu cred că absențele vor conta atât de mult.Eu nu cred că Serbia este o echipă atât de valoroasă, cum se speculează. Nu sunt de speriat. Într-adevăr au multe individualități, dar nu cred că se ridică la nivelul nostru ca echipă.Sper ca Mutu să ne liniștească încă de la începutul partidei, ca să stăm liniștiți.Mai e Costea, un fotbalist de mare valoare, care în curând va evolua la o echipă mare din Europa", a spus Dennis la Telesport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER