ȘFÂRȘIT DE DRUM!

ȘFÂRȘIT DE DRUM!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Croația, adversarul de azi, al tricolorilor, reprezintă o nucă tare pentru români. În cele trei meciuri directe, România nu a reușit nicio victorie, ci doar un egal, în 1943.

Cel mai trist episod datează din 1998, de la Mondialul din Franța, unde România și Croația s-au întâlnit în optimi. Tricolorii câștigaseră grupa cu Anglia, Columbia și Tunisia chiar după primele două meciuri, permițându-și apoi să se relaxeze împotriva africanilor. Componenții „Generației de Aur“ și-au vopsit părul galben, iar antrenorul Anghel Iordănescu s-a ras pe cap, imagini șocante pentru o națională care, dincolo de valoare, strălucea prin disciplină și modestie. „A fost ca o refulare a băieților, dar și teribilism“, crede unul dintre membrii staff-ului de atunci.

„Iordănescu nu a avut ce le face. Atmosfera fusese tensionată. El și Mircea Sandu nici nu-și mai vorbeau. Puiu refuzase o ofertă de cantonament în Tunisia, pe care i-o adusese «Nașul»“, a completat un alt personaj din anturajul de atunci al naționalei. A venit meciul cu echipa lui Blazevici, disputat pe o căldură mare. Tricolorii apatici, croații mai organizați și mai puternici. În minutul 45, Alioșa Asanovici, acum unul dintre secunzii lui Bilici la națională, a căzut în careu de lângă Gabi Popescu. N-a fost penalty clar, dar arbitrul, un argentinian, l-a acordat, iar Davor Suker, cel care avea să fie golgheterul Mondialului a transformat de două ori, pentru că s-a dictat repetarea loviturii de pedeapsă. După pauză, românii au fost și mai neinspirați, neavând nicio ocazie clară, iar în minutul 56 „Generalul“ l-a scos de pe teren pe Hagi, înlocuindu-l cu Craioveanu. La vremea respectivă, Iordănescu a afirmat că a încercat un șoc, însă el a fost criticat pentru decizia înlocuirii căpitanului. Dincolo de acest aspect, România a părăsit Mondialul, lăsând impresia că s-a mulțumit cu destul de puțin, dar și că „Generația de Aur“ începuse să apună.

Croații au luat bronzul

Deși România a trăit cu impresia că putea depăși Croația, la CM din 1998 trupa lui Blazevic a avut un parcurs extraordinar. În sferturi, naționala lui Boban, Suker (foto) și Prosinecki a zdrobit Germania, scor 3-0, pierzând greu în semifinale în fața Franței, 1-2. Croații și-au adjudecat finala mică, învingând cu 2-1 Olanda.


De ce s-a retras Gică Hagi?

După lovitura eliminării echipei în optimi, naționala a mai primit o undă de șoc. Gheorghe Hagi a anunțat că se retrage de la prima reprezentativă, decizie surprinzătoare, deoarece „Regele“ avea
33 de ani. Oficial, el a spus că a venit momentul altora și că vrea să se concentreze la echipa de club, dar în culise s-a vorbit despre o serie de nemulțumiri pe care Gică le acumulase în timp, totul culminând cu înlocuirea din meciul cu Croația, care l-a făcut să părăsească oarecum pe ușa din dos Mondialul francez.


"Meciul l-am pierdut din cauza căldurii excesive și a orei de disputare, însă Croația a fost un adversar puternic. Despre penalty pot să spun că, la meciul precedent, Asanovic primise galben pentru simulare la o fază asemănătoare"
– Gabi Popescu, fost jucător România

 

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bărbat atacat de urs pe o stradă din Predeal
Bărbat atacat de urs pe o stradă din Predeal
Ce și-a cumpărat omul de afaceri găsit mort într-o parcare din București înainte de tragedie 😲
Ce și-a cumpărat omul de afaceri găsit mort într-o parcare din București înainte de tragedie 😲
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Comisarul-şef din Timișoara care găzduia petreceri cu droguri, acuzat în 2023 că apăra traficanții. Reclamația, retrasă brusc:
Comisarul-şef din Timișoara care găzduia petreceri cu droguri, acuzat în 2023 că apăra traficanții. Reclamația, retrasă brusc: "Au protecţia lui"
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din gimnastică
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din…
Se schimbă buletinele. E ordin direct de la UE. Renunțăm la cărțile de identitate clasice
Se schimbă buletinele. E ordin direct de la UE. Renunțăm la cărțile de identitate clasice
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din  Bacău și avea un copil, rămas orfan de tată
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din Bacău și avea un copil,…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×