Fostul internațional Dorinel Munteanu (53 de ani) le-a transmis jucătorilor echipei naționale a României și selecționerului Edi Iordănescu să nu mai facă greșeala de a evita discuțiile cu presa.
Reprezentativa țării noastre a pierdut primul meci din Liga Națiunilor, 0-2 în deplasare cu Muntenegru. Jucătorii și selecționerul au fost „bombardați” din toate direcțiile cu critici, printre cei mai vehemenți fiind Dorinel Munteanu, fostul component al Generației de Aur.
Liderul de selecții all-time la echipa națională a României le-a transmis „tricolorilor” să nu mai repete greșeala de a nu discuta cu reprezentanții mass-media, indiferent de starea de spirit pe care o au. „Munti” recunoaște că și el și foștii lui colegi au procedat asemănător, apoi au regretat decizia de a intra în silenzio stampa.
Fostul internațional Dorinel Munteanu spune că jucătorii care aleg să nu vorbească în fața microfoanelor comit o greșeală foarte mare. El recunoaște că și el și foștii lui coechipieri din Generația de Aur au făcut aceeași eroare în timpul Cupei Mondiale din 1998, pe care ulterior au regretat-o.
„Aici trebuie să se impună antrenorul. Nu este posibil să nu vorbești cu presa, fac cea mai mare greșeală! Și noi am fost la un moment dat în silenzio stampa, apoi ne-am dat seama că am greșit. Responsabilitatea trebuie să fie și a lor. Să nu discuți cu presa, să nu le spui oamenilor ce s-a întâmplat, e cea mai mare greșeală.
Totul pleacă din interior. Un antrenor cu personalitate le-ar impune jucătorilor să vorbească cu presa”, a declarat Dorinel Munteanu pentru Pro Arena.
La finalul meciului din Muntenegru, pierdut de echipa noastră națională cu 2-0, singurul jucător care a acceptat, voluntar, să stea de vorbă cu jurnaliștii a fost Denis Alibec, vârful de atac al grecilor de la Atromitos. Toți ceilalți care au fost solicitați au refuzat, motivând ori că sunt afectați de rezultat, ori că discutaseră deja cu reprezentanții mass-media în cadrul interviurilor obligatorii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER