Și bielorușii vor locul doi**: „E neplăcut că jucam iar cu România! Locul doi e ținta noastră”
Mircea Sandu vrea 22 de puncte din 24 posibile! Șapte victorii
și un egal ar fi obiectivul „Nașului” de la Federație. Toată lumea
se teme de Bosnia lui Dzeko, dar România trebuie să treacă și de
bieloruși, care au pus ochii pe locul doi!
Selecționerul Belarusului, Bernd Stange, a declarat că ar fi fost
mai bine pentru spectatori dacă nu ar fi întâlnit România, Albania
și Luxemburg, în preliminariile Campionatului European din
2012.
„Nu e foarte plăcut că vom întâlni din nou, la fel ca în
calificările pentru CE 2008, România, Albania și Luxemburg. Era mai
bine pentru spectatori să vadă și alte echipe. Ne vom juca șansa și
vom încerca să nu ne clasăm mai jos de locul doi, acesta va fi
scopul nostru„, a spus Stange pentru cotidianul bielorus
Pressbol.
Antrenorul Bosniei, Safet Susici, se consideră norocos că din urna
1 a ieșit Franța, o echipă pe care dorea să o întâlnească, deși
pornește cu prima șansă de calificare.
„Cred că ne vom lupta cu România pentru locul doi în grupă, deși
nici Belarus sau Albania nu trebuie subestimate, sunt capabile să
producă surprize. Avem o echipă care poate îndeplini visul de a
obține calificarea”, a spus Susici, citat de site-ul
UEFA.
Tehnicianul naționalei Albaniei, Josip Kuzhe, a afirmat că Belarus
și Bosnia sunt foarte periculoase, în timp ce Franța și România
sunt favoritele grupei.
Selecționerul Luxemburgului, Guy Hellers, a menționat că echipa sa
a pornit întotdeauna ca outsider și așa va fi și acum.
„Nu avem nimic de pierdut. Nu vom juca nici un meci cu
frică, ci cu respect. Poate celelalte echipe nu vor fi așa de
motivate când vor avea în față Luxemburg, iar atunci orice se poate
întâmpla”, a comentat el.
CITESTE SI:
Răzvan:
„Nu cred că m-a părăsit norocul”
Interviu Chivu: „Putem bate
Franța!”
„Mutu stă
maxim șase luni și explodează în campania de calificare pentru Euro
2012!”