Gheorghe Hagi, managerul tehnic al echipei Farul Constanța, a analizat evoluția României în preliminariile Campionatului European din 2024 și s-a arătat mulțumit.
După ce echipa națională a României a urcat pe prima poziție în Grupa I, devansând Elveția și fiind neînvinsă în această campanie, Gheorghe Hagi s-a declarat mulțumit de situația din clasament, dar atrage atenția cu privire la faptul că „întotdeauna e loc de mai bine” în materie de joc.
Totodată, Gheorghe Hagi le-a transmis tricolorilor să rămână concentrați pentru ultimele două meciuri din această campanie de calificare, cu Israel și Elveția.
„Din toată campania, trebuie să fim conștienți de un lucru, faptul că suntem pe primul loc. Chiar dacă avem mult spațiu să creștem, e loc de mai bine, dar suntem pe primul loc! Acest lucru aduce încredere multă în grup și în echipă. Acum ne așteaptă două meciuri foarte grele. Am văzut optimism, încredere, grupul e foarte bine.
Și scorul a fost bun. În acest meci, cu Andorra, jucătorii aveau doar de pierdut. Dar au fost conectați, au jucat ce trebuie. Suntem pe primul loc, e bine, dar trebuie să fim conștienți că ne așteaptă meciuri grele”, a spus Gheorghe Hagi, la Digi Sport.
România a învins Andorra, scor 4-0, iar Elveția și Belarus au remizat, scor 3-3. În urma acestor rezultate, tricolorii au urcat pe primul loc în Grupa I, cu 16 puncte, iar elvețienii au picat pe poziția secundă, cu 15 punct, având însă un meci în minus, cel reprogramat cu Israel din cauza conflictului militar.
Podiumul este programat de către Israel, cu 11 puncte. Kosovo este pe locul 4, cu șapte puncte, iar Belarus ocupă locul 5, cu șase puncte. Codașa grupei este Andorra, cu două puncte.
De menționat este faptul că Israel are două meciuri amânate din cauza conflictului militar: cel cu Elveția și cel cu Kosovo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER